John Kerry a organizat cadrul negocierilor de pace dintre Israel şi Palestina

Săptămâna viitoare, secretarul de stat american, John Kerry se va deplasa în Orientul Mijlociul pentru a participa la negocierile de pace între Israel şi Palestina, organizate sub îndrumarea sa, notează CNN.
Secretarul american de Stat John Kerry (Mark Wilson / Getty Images)
P. P.
02.01.2014

Săptămâna viitoare, secretarul de stat american, John Kerry se va deplasa în Orientul Mijlociul pentru a participa la negocierile de pace între Israel şi Palestina, organizate sub îndrumarea sa, notează CNN.

”În timpul călătoriei, secretarul de stat va discuta cu ambii lideri şi va propune cadrul negocierilor de pace”, a precizat purtătorul de cuvânt al departamentului de stat, Marie Harf.

Harf a mai precizat că liniile propuse de Kerry vor reprezenta limitele negocierilor privind status-quo-urile permanente, şi vor include toate problemele principale.

Mai mulţi oficiali americani au ales să comenteze, sub protecţia anonimatului, cu privire la evenimentul ce va avea loc. Propunerile de pace sunt bazate pe consultări intensive cu cei doi lideri, ce au durat mai bine de cinci luni, de la reluarea procesului de pace în această vară.

”Noi nu venim cu un plan american ce va fi impus ambelor părţi, ci mai degrabă, noi vrem să avem o consultare detaliată cu aceştia, privind ideile ce au fost generate ca rezultat al negocierilor dintre cele două părţi”, a declarat unul dintre oficiali. ”Călătoria secretarului, de această dată, va fi pentru demararea testelor privind ideile celor doi lideri”, a completat acesta.

Dat fiind faptul că negocierile directe dintre cele două părţi erau nesigure, Statele Unite par să fi adoptat o poziţie de forţă ca mediator prin prezentarea propriilor propuneri de apropiere a celor două părţi, în loc să se bazeze pe israelieni şi palestinieni să negocieze între ei, ceea ce n-a dat multe rezultate până acum.

Odată cu vizita de luna trecută, John Kerry şi generalul John Allen, trimis în Israel pe motive de securitate, i-au prezentat prim-ministrului Israelian, Benjamin Netanyahu, idei detaliate şi specifice privind modul în care nevoile de securitate ale Israelului privind Cisiordania ar putea fi abordate, în contextul unei eventuale păci cu palestinienii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor