Nelson Mandela: de la 'terorist' la părintele naţiunii sud-africane

Considerat părintele naţiunii sud-africane, Nelson Mandela a fost la începutul vieţii sale politice un naţionalist african ce nu vroia să mai vadă albi în ţara sa, scop pentru care a recurs şi la lupta armată, consemnează AFP într-un comentariu.

Când a sosit la Johannesburg în anul 1941, tânărul Mandela, care atunci avea numai 22 de ani, a fost confruntat cu o situaţie de segregare de care nu prea avusese parte cât a trăit în regiunea sa natală Transkei, din sud-estul ţării.

Pe măsură ce cultura sa politică prindea contur, el a devenit un 'naţionalist african', după propria sa apreciere. Deşi impregnat de cultura europeană, Mandela ar fi vrut să-i arunce peste bord în apele oceanului pe coloniştii albi. De asemenea, nu dorea să existe vreun reprezentant al altor minorităţi în Congresul Naţional African (ANC), mişcarea politică ce aparţinea atunci exclusiv pe cei de culoare şi căreia i s-a alăturat. Nici nu vroia să audă de vreo înţelegere cu comuniştii, chiar dacă şi aceştia luptau împotriva discriminării rasiale.

Un responsabil al Fundaţiei Mandela, Verne Harris, vede trei momente de ruptură în evoluţia politică a acestuia. 'Primul a fost marcat la începutul anilor '50, când a trecut de la o poziţie africanistă, conform căreia albii nu aveau de jucat niciun rol în lupta pentru eliberare, la o abordare multirasială. Aceasta a rezultat din experienţele dificile ale acţiunilor de protest de la începutul anilor '50, după instituirea apartheidului în anul 1948.

Atunci, ANC-ul s-a înţeles cu opozanţii veniţi din alte medii, inclusiv comuniştii, care au început să preia ideile acestei formaţiuni. Cu toţii împreună au adoptat în anul 1955 Carta libertăţii, un text prin care se încerca oferirea unui viitor tuturor popoarelor Africii de Sud.

Dar lupta paşnică împotriva acestor idealuri nu a avut succes în faţa represiunii regimului de apartheid. ANC a fost scoasă în ilegalitate, în timp ce Nelson Mandela, arestat de mai multe ori, a trecut în clandestinitate.

Aşa că a decis să înceapă lupta armată, în opinia lui singura capabilă să învingă puterea albilor. Aceasta este, potrivit lui Verne Harris, al doilea moment de ruptură din cariera lui politică.

'Timp de 50 de ani, ANC a considerat non-violenţa un principiu de bază. Dar de acum înainte, ea avea să devină o formaţiune cu totul diferită, pornind pe un drum nou şi periculos, acela al violenţei organizate', scrie Mandela în memoriile sale, el preluând conducerea Umkhonto weSizwe (MK), ramura armată a ANC.

Această ruptură a survenit chiar în momentul în care preşedintele ANC, Albert Luthuli, primea Premiul Nobel pentru Pace ca urmare a luptei sale paşnice împotriva apartheidului. 'Ca o ironie a istoriei, Mandela a primit Premiul Nobel pentru Pace atunci când lupta armată a încetat', remarcă Verne Harris.

În contextul Războiului Rece, când Africa de Sud era văzută ca un bastion occidental în lupta împotriva 'ameninţării roşii', Nelson Mandela a devenit un 'terorist', titulatură pe care a revendicat-o şi prin care autorităţile de la Pretoria s-au străduit să-i contureze o imagine negativă. De altfel, numele său va rămâne până în anul 2008 pe lista teroriştilor întocmită de Statele Unite.

După ce a fost arestat în anul 1962, Mandela a spus de mai multe ori la proces că terorismul nu a fost decât răspunsul în faţa violenţei regimului de apartheid. 'Am luptat împotriva dominaţiei albe şi am luptat împotriva dominaţiei negre. Idealul meu cel mai scump este acela al unei societăţi libere şi democratice în care toţi să trăiască în armonie şi să aibă şanse egale', afirma la acea vreme viitorul reconciliator al naţiunii sud-africane.

Mandela a fost trimis atunci în închisoare, unde a stat timp de 27 de ani. Acolo a citit multe cărţi în limba afrikaans (limba apartheidului) pentru a-şi înţelege mai bine duşmanii şi pentru ca în final să ştie cum să-i aprecieze şi să-i ierte.

În timp ce în întreaga lume devenea un simbol al opresiunii regimului de apartheid şi sancţiunile internaţionale începeau să pună probleme guvernului de la Pretoria, în anul 1986 Nelson Mandela a decis să iniţieze negocieri secrete cu cei care l-au închis. 'Nu eram dispus să renunţ la violenţă, dar le-am precizat că violenţa nu putea să conducă la o rezolvare definitivă a situaţiei Africii de Sud', mai scrie el în memorii.

Eliberat în anul 1990, Mandela a cunoscut cel de-al treilea moment de ruptură, după cum susţine Verne Harris: 'Cadrele şi reperele marxiste sau socialiste odinioară bine impregnate în gândirea sa au fost abandonate, el devenind un nou tip de politician mai degrabă liberal', explică acesta.

Zidul Berlinului tocmai căzuse şi Mandela a ajuns să devină mai frecventabil pentru albii care urmau în curând să-i cedeze puterea. Eleganţa sa naturală şi bunul simţ al intereselor Statului i-au completat profilul, astfel că a ajuns să fie părintele naţiunii, seducându-şi chiar şi adversarii de ieri, pe care a avut însă grijă să nu-i umilească.