Negocierile de la Geneva: Ucraina, moneda de schimb „a garanţilor”

Statele Unite, Rusia, Uniunea Europeană şi Ucraina se vor întâlni, joi, la Geneva într-o încercare de a reduce tensiunile din estul Ucrainei declanşate de agresiunile Rusiei.
Harta Ucrainei. (youtube.)
P. P.
17.04.2014

Statele Unite, Rusia, Uniunea Europeană şi Ucraina se vor întâlni, joi, la Geneva într-o încercare de a reduce tensiunile din estul Ucrainei declanşate de agresiunile Rusiei.

A doua fază a agresiunii ruseşti, ce a urmat invaziei din Crimeea, s-a transformat miercuri într-un conflict deschis menit să pregătească scena pentru o invazie pe scară largă.

Rusia va omorî 100-200 de persoane pentru a destabiliza la maximum situaţia şi apoi vor invada, a afirmat, miercuri, şeful Serviciului de Contrainformaţii al securităţii ucrainene.

Dovada acestei declaraţii a venit joi dimineaţă, când o grupare paramilitară afiliată Rusiei, identică cu trupele paramilitare fără ecuson care invadau Crimeea luna trecută, a atacat o unitate militară în Mariupol.

Pagubele acestei operaţiuni militare de diversiune a Rusiei sunt deja prea mari. Cel puţin 14 decese recunoscute oficial şi zeci de răniţi. Şase blindate ucrainene au schimbat taberele. Un avion, presupus al Rusiei, a fost doborât după un atac asupra unei baze ucrainene. Cel puţin 11 oraşe ucrainene sunt prizoniere ale paramilitarilor coordonaţi de forţele speciale ruse iar numărul soldaţilor ruşi care trec graniţa în Ucraina e tot mai mare.

În aceste condiţii, opţiunea Statelor Unite, care susţine că „de-escaladarea” situaţiei este încă posibilă, pare să fie anulată din start. Mai rămâne opţiunea Rusiei care are ca scop cucerirea regiunilor ucrainene până la Odesa. Transnistria pare să fie deja a Rusiei.

Statele Unite, Marea Britanie şi Rusia au semnat în 1994 un pact prin care îi garantau Ucrainei „suveranitatea, securitatea şi integritatea teritorială” în schimbul arsenalului său nuclear. Ucraina era a treia putere nucleară din lume la acel moment. Acum a devenit un subiect de negociere între doi „garanţi” care au eşuat să-şi respecte responsabilităţile asumate în trecut.

La Geneva, Ucraina va fi împărţită din nou între cei doi „garanţi”.

Statele Unite va deveni noul furnizor principal de gaze al Europei după izolarea politică şi economică a Rusiei. Dacă va continua invazia, Moscova se va izola mai mult iar Statele Unite îşi va extinde monopolul asupra Europei iar Ucraina va fi moneda de schimb.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor