"Ne poate aştepta ceva foarte rău". Ce joc obscur fac cei care "pescuiesc în apele tulburi ale nostalgiei comuniste"
Fostul şef MAE Teodor Baconschi a opinat, în podcastul „Rezilienţa prin cultură”, realizat de Cristian Pătrăşconiu, că ideologia comunistă, deşi nu mai poate reveni în forma sa clasică, continuă să se manifeste printr-o „toxină utopică” a egalitarismului, care riscă să submineze libertăţile fundamentale şi să reactiveze resentimentul social faţă de proprietatea privată.
Jurnalist: Ideea comunistă este o idee purtătoare de viitor? Sau schije din ea, poate?
Teodor Baconschi: Eu am o filozofie a istoriei, care supune totul providenţei divine, ca să spun aşa, nu cred într-o istorie ciclică repetitivă, nu cred nici măcar într-o ciclicitate mascată, adică schimbăm câteva date ale problemei, dar revenim tot acolo. Nu, cred că omul este la fel de creativ şi în bine şi în rău, şi că ne poate aştepta ceva foarte rău, dar nu neapărat o reproducere a comunismului. Să-l numim pe Călin Georgescu – e total defazat şi anacronic, cu naţionalizări, adică nu poţi, nu mai ai cum, s-au produs miliarde de micromutaţii socio-culturale, economice, mentalitare în România, încât nu mai ai bazele pe care le aveai când a venit tancul sovietic. Ca dovadă, nici regimul post-sovietic nu este o clonă a sovietismului.
Jurnalist: Acum vin cu dronele, dar văd că sunt şi intelectuali care ies cu flori în calea dronelor, unii chiar foşti prieteni de-ai noştri.
Teodor Baconschi: Să vedem ce o să zică dronele în faţa acestor omagii şi jerbe de flori, dar cert este că nu va reveni, cum spun, comunismul pe picioare aşa cum îl descrie „Cartea neagră a comunismului”, în schimb toxina utopică a egalitarismului poate să ne roadă libertăţile fundamentale la fel de eficient. Ce văd de pildă în societatea noastră este că, deşi în mod obiectiv, statistic, economic, cuantificabil, suntem într-un vârf de dezvoltare, pentru că nu suntem toţi la fel de săraci cum eram în comunism, se stimulează din nou în oameni resentimentul social faţă de proprietatea privată.
Jurnalist: Acolo e greu de luptat cu comunismul, de fapt, în chestiunea aceasta a resentimentului.
Teodor Baconschi: Ideea asta e că proprietatea privată... Bun, luptă ca legile să-i pedepsească pe diverşi escroci, evazionişti, cu asta suntem cu toţii de acord. Ar trebui să existe domnia legii şi legile să fie, într-adevăr, aplicate. Dar succesul acestei noi forme de resentiment faţă de cel care are mai mult, deşi eu, familia mea, trăim în mod obiectiv mai bine decât am fi putut visa noi şi trei generaţii anterioare, asta e o deturnare a energiei civice şi o mistificare psihologică îngrozitoare.
Jurnalist: E şi o bătălie foarte grea asta. Omul resentimentului e o bătălie foarte, foarte grea.
Teodor Baconschi: Deci, acestui om al resentimentului nu i se opune un cetăţean inert, care nu vede ce e nedrept, care nu vede că o avere dobândită ilicit nu e justificată, dar care în acelaşi timp se uită în ultimii 35 de ani, de exemplu, şi constată că noi am pornit cu salarii de 50 de dolari – ăsta era salariul cuiva în ’90, 50 de dolari. Şi acum oricine câştigă peste 1000 de euro. Deci, cei care pescuiesc în apele tulburi ale nostalgiei comuniste după comunism se adresează acestui resentiment care aduce din nou în discursul public această luptă de clasă, ca să zic aşa, ura faţă de cei care au mai mult. Sau ideea complet falsă că a avea e o crimă, sau că nu poţi să fi construit ceva care te face mai bogat decât vecinul tău, decât prin furt.
Jurnalist: Asta e tot hardcore propaganda comunistă.
Teodor Baconschi: Da, propaganda comunistă care definea proprietatea privată ca pe un furt.
Jurnalist: Ca pe un furt şi după aceea că pe un moft. Deci avem o toxină oribilă, mare, în continuare, care lucrează. Cum procedăm? Ştim, dacă vrem să ştim istoria, avem "Cartea Neagră a Comunismului". Ce putem să facem pentru Cartea Albă a memoriei, să zicem?
Teodor Baconschi: Putem face ceea ce facem şi azi. Adică, în mod modest, punctual, dar tenace, să le spunem compatrioţilor noştri, să le dăm câteva sugestii pentru o bună igienă a memoriei colective. Adică să ne spălăm de aceste crime, dar nu ignorându-le, ci asumând premisele lor culturale, ideologice, filozofice, apoi denunţând implantarea lor în istoria reală a noastră şi a altora şi căutând printr-o alertă civică permanentă, aş spune, să nu dăm apă la moară celor care prezintă crima ca pe o virtute, represiunea ca pe o necesitate şi amnezia ca pe o datorie.
Deci avem de făcut aceasta, nu mă aşteptam, dar iată că în lumea actuală, bombardată informaţional, fragmentată, supusă acestui relativism epistemic, în care dacă opinia cuiva poate să contrazică evidenţele, fără niciun fel de problemă, şi aflându-ne în acest context, sigur că munca asta pentru o Carte Albă a memoriei anticomuniste e mai complicată. Nu ştiu dacă cei care se înhamă la ea vor avea ecoul pe care mizează, dar sunt sigur că tinerii până în 30 sau până în 35 de ani de azi, care n-au prins în viaţa lor nici o zi de comunism, ar învăţa enorm dacă ar deschide această carte.
Şi, încă o dată spun, e o carte, un demers ştiinţific. Un demers care nu e amoral, dar care nu e simplă polemică de anticomunism visceral, ci o cronică detaliată, documentată, a ceea ce s-a întâmplat în secolul trecut şi nu trebuie să revină.
Jurnalist: Imbatabilă, aş spune această documentare.
