Liderii NATO au aprobat vineri înfiinţarea unor comandamente ce vor avea rolul de a coordona un răspuns rapid al Alianţei la o eventuală ameninţare la adresa statelor membre. Unul din aceste comandamente va fi amplasat pe teritoriul României.
Totodată, secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, a mai anunţat, vineri, la summitul din Ţara Galilor, că a fost aprobată menţinerea unei prezenţe continue aeriene, terestre şi navale în partea estică a Alianţei. Potrivit Mediafax, Rasmussen, a anunţat crearea unei forţe rapide de intervenţie a NATO, formată din mii de militari care pot interveni în câteva zile în orice zonă, "pentru a susţine aliaţii."
Ca urmare a escaladării tensiunilor din Ucraina şi a solicitărilor exprese ale României şi Ucrainei, România, Polonia şi ţările baltice au cerut ca Alianţa Nord-Atlantică să-şi mute efectivele din Vestul Europei în Est, acolo unde ameninţarea Rusiei a devenit directă. Alianţa Nord Atlantică intenţionează să aducă în zonă, preventiv, echipamente, combustibil şi provizii. Vor exista, de asemenea, baze temporare, pregătite să găzduiască forţa de reacţie rapidă a NATO, unele dintre acestea şi în România. Mii de soldaţi vor putea fi mobilizaţi în estul Europei, în doar câteva zile, informează Realitatea, acest tip de misiune a Aliaţilor fiind fără precedent în regiune.
Potrivit presei germane, NATO intenţionează să deschidă cinci baze în Europa de Est, inclusiv în România. Celelalte ţări vizate de Alianţa Nord-Atlantică sunt Letonia, Lituania, Estonia şi Polonia. Conform planurilor NATO, până la 600 de militari vor fi staţionaţi în fiecare bază temporară.
În prezent, în Europa există nouă cartiere generale pentru forţa terestră de reacţie rapidă a NATO, la Gloucester, în Marea Britanie, la Münster în Germania, lângă Milano, în Italia, la Valencia, în Spania, lângă Istanbul, în Turcia, la Strasbourg şi Lille, în Franţa, la Salonic, în Grecia şi la Szczecin, în Polonia.
Forţa navală de reacţie rapidă este constituită din cinci comandamente, respectiv Cartierul general al Forţelor Marine Italiene, Cartierul General al Forţelor Navale Spaniole, Cartierul General al Forţelor Navale Franceze, Cartierul General al Forţelor Navale Britanice şi Cartierul General al Forţelor Navale NATO de la Lisabona, în Portugalia. Toate cele cinci comandamente stau la dispoziţia NATO prin rotaţie.
Forţa aeriană de reacţie rapidă a NATO este asigurată, prin rotaţie, de către Franţa, Marea Britanie şi Germania.
România a fost reprezentată la summit-ul din ţara Galilor de preşedintele Traian Băsescu. Anterior plecării spre Ţara Galilor, şeful statului a anunţat că, în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare al Ţării (CSAT) a fost aprobată prezenţa aeronavelor de luptă ale NATO pe aeroporturile din România, discutându-se totodată şi despre posibila participare a României, ca stat coordonator, în proiectul fondului NATO de apărare pentru Ucraina în domeniul apărării cibernetice. Şeful statului a făcut, de asemenea, apel la consolidarea flancului estic al NATO, în contextul acţiunilor Rusiei în estul Ucrainei, care, potrivit preşedintelui, frizează "iraţionalul".