Nanomaterialele: abordarea aspectelor de siguranţă în cazul tehnologiilor inovatoare

Nanotehnologia înregistrează progrese majore şi are potenţialul de a facilita progrese tehnologice „revoluţionare” şi de a revitaliza creşterea economică. Ca recunoaştere a acestui fapt, Comisia Europeană a adoptat o comunicare privind a doua revizuire a cadrului de reglementare a nanomaterialelor, care include, de asemenea, planurile Comisiei de a îmbunătăţi legislaţia UE, astfel încât să asigure utilizarea în siguranţă a nanomaterialelor.

Comunicarea evidenţiază diversitatea nanomaterialelor, variind de la materiale care se folosesc în viaţa de zi cu zi şi care au fost utilizate în condiţii de siguranţă de mai multe decenii (de exemplu, în pneuri sau ca anticoagulante în alimente), până la materiale industriale foarte sofisticate şi terapii antitumorale. Există o cantitate tot mai mare de informaţii cu privire la riscurile nanomaterialelor, care sunt dificil de generalizat şi care justifică realizarea unor evaluări ale riscurilor specifice.

Aşadar, în locul unei abordări uniforme a tuturor nanomaterialelor, pentru evaluarea riscurilor ar trebui aplicată metoda de la caz la caz, folosind strategii bazate pe indicii ale potenţialelor riscuri, fie în ceea ce priveşte expunerea, fie pericolul. Comunicarea a fost prezentată în comun de către comisarii europeni Antonio Tajani, Janez Potočnik, John Dalli şi Máire Geoghegan-Quinn.

Nanomaterialele necesită evaluarea riscurilor

Având în vedere cunoştinţele actuale şi avizele comitetelor ştiinţifice şi consultative ale UE şi ale evaluatorilor independenţi ai riscurilor, nanomaterialele sunt similare produselor/substanţelor chimice uzuale în sensul că unele pot fi toxice, iar altele nu. Eventualele riscuri sunt legate de nanomaterialele şi utilizările specifice. Prin urmare, nanomaterialele necesită o evaluare a riscurilor, care ar trebui efectuată de la caz la caz, utilizând informaţii pertinente.

Provocările importante sunt legate în principal de stabilirea metodelor şi a instrumentelor validate pentru detectarea, caracterizarea, analizarea, completarea informaţiilor cu privire la riscurile nanomaterialelor şi de dezvoltarea de metode pentru a evalua expunerea la nanomateriale.

Comisia Europeană lucrează în prezent la metodele de detectare, măsurare şi monitorizare a nanomaterialelor şi la validarea acestora pentru a asigura punerea în aplicare corespunzătoare a definiţiei.

Etapele viitoare

În scopul de a îmbunătăţi disponibilitatea informaţiilor privind nanomaterialele, Comisia va crea o platformă internet cu referinţe către toate sursele de informaţii relevante, inclusiv registre la nivel naţional sau sectorial, în cazul în care ele există. În paralel, Comisia va lansa o evaluare a impactului pentru a identifica şi dezvolta cele mai adecvate mijloace pentru a spori transparenţa şi pentru a asigura supravegherea în materie de reglementare, inclusiv o analiză aprofundată a nevoilor de colectare de date în acest scop. Această analiză va include nanomaterialele care în prezent nu sunt cuprinse în sistemele actuale de notificare, înregistrare sau autorizare.

Piaţa nanomaterialelor

Nanomaterialele sunt materiale care au adesea proprietăţi specifice din cauza dimensiunii mici a particulelor. Piaţa mondială a nanomaterialelor este estimată la 11 milioane de tone, având o valoare de piaţă de 20 miliarde EUR. În Europa, numărul actual al locurilor de muncă directe în sectorul nanomaterialelor este estimat la 300 000 – 400 000. Este în continuare dominată de materiale care au fost folosite de mai multe decenii, cum ar fi negrul de fum (utilizat în principal în industria pneurilor) sau silicea amorfă sintetică (utilizată într-o mare varietate de aplicaţii, incluzând pneuri, ca umplutură pentru polimeri, dar şi în pasta de dinţi sau ca anticoagulant în pulberi de uz alimentar).

În ultimii ani, au fost dezvoltate numeroase noi aplicaţii ale nanomaterialelor. Ele includ o serie de produse de consum cum ar fi filtre UV în cremele de plajă şi materiale textile care împiedică formarea mirosurilor. Cu toate acestea, există, de asemenea, multe aplicaţii medicale şi tehnice, cum ar fi terapiile antitumorale, bateriile litiu-ion care pot furniza energie automobilelor electrice sau panourile solare. Respectivele aplicaţii au potenţialul de a genera progrese tehnologice importante şi, prin urmare, nanomaterialele au fost identificate ca o tehnologie generică esenţială. Se estimează că valoarea globală a pieţei produselor bazate pe nanotehnologie va creşte de la 200 miliarde EUR în 2009 la 2 000 miliarde EUR până în 2015.

Beneficiile nanomaterialelor variază de la aplicaţii salvatoare de vieţi în medicină, la aplicaţii generatoare de inovaţii şi la simple îmbunătăţiri ale produselor de consum. De asemenea, riscurile şi expunerea lucrătorilor, a consumatorilor şi a mediului diferă în mare măsură, de la absenţa totală a riscurilor, până la riscuri potenţiale care trebuie să fie abordate. Uniunea Europeană dispune de instrumentele necesare pentru a se concentra asupra riscurilor specifice.