Economist: DNA a fost stricat în mod voit de politicieni, trebuie reparat / E nevoie să oprim furtişagurile şi supraevaluările


Economistul Christian Năsulea a vorbit, în podcastul "Ce se întâmplă" realizat de Radu Buzăianu, despre necesitatea reformării Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi despre importanţa stabilirii unor reguli clare care să încurajeze comportamente corecte şi să limiteze "furtişagurile, supraevaluările" şi celelalte modalităţi folosite pentru a "toca" banii publici.
"E foarte importantă chestiunea asta cu DNA. DNA a fost stricat, în opinia mea, în mod voit de nişte politicieni, adică au fost modificate nişte lucruri ca să nu mai funcţioneze. Trebuie reparat DNA-ul. Trebuie adus la o formă de funcţionare mai bună decât cea pe care o aveam înainte. Dar, dincolo de asta, ca economist, mi se pare mult mai important să existe nişte stimuli, nişte reguli de funcţionare care să încurajeze un comportament corect. Adică să nu fie loc de furtişaguri, supraevaluări şi alte lucruri de genul ăsta, pentru că e mult mai interesant pentru primari şi pentru firme să lucreze corect şi cinstit, să doarmă frumos noaptea", a declarat Christian Năsulea.
Potrivit economistului, sunt atât de multe lucruri de făcut în ţara asta că nu s-au terminat acum urgenţele şi priorităţile.
"Dar trebuie să fie făcute nişte reguli în aşa fel încât să aibă prioritate lucrurile acelea care chiar sunt importante şi trebuie încurajate inclusiv firmele astea care s-au obişnuit să trăiască din banii ăştia, să caute care este cel mai important lucru pe care să-l poată face, ca să se poată după lăuda cu el, să spună: 'Uite, eu am reparat şcoala, eu am adus apă, eu am făcut canalul pe regiune.' Problema este că, dincolo de lucruri care încurajează comportamente greşite, nefavorabile, suboptime, avem lucrul ăsta la mai multe niveluri", a precizat Christian Năsulea.
Analistul a făcut referire la ce s-a întâmplat recent la rectificarea bugetară: au venit ministerele în total şi au cerut 80 de miliarde.
"Ministerele alea ştiind că noi suntem cu deficit, cu probleme, adică nu suntem într-o situaţie în care poţi să vii şi să ceri oricât, că nu există loc ca să poată fi acordaţi banii ăia. Doar că aşa funcţionează lucrurile în instituţiile publice din România. Toată lumea cere mai mult decât a cerut anul trecut, ca nu cumva să li se taie din buget considerând că nu mai au nevoie, că după nu-i mai primesc. E greu să îţi creşti alocarea bugetară după ce ţi-a fost scăzută. Deci aici, iarăşi, selecţia adversă – model de selecţie adversă, în termeni economici – e o chestiune care ne face rău, care nu merge bine, pentru că nu avem criterii, nu avem nişte lucruri care să încurajeze bune comportamente", a adăugat Christian Năsulea.