Musk oferă peste peste 1 milion USD alegătorilor din Wisconsin pentru a influenţa alegerile la Curtea Supremă a statului

Miliardarul Elon Musk a înmânat duminică cecuri de un milion de dolari la doi alegători din Wisconsin şi a promis plăţi mai mici altora care contribuie la alegerea unui candidat conservator la cea mai înaltă instanţă judecătorească din acest stat, în cadrul unor alegeri atent monitorizate, transmite Reuters
CEO-ul Tesla, unul dintre principalii consilieri ai preşedintelui american Donald Trump, a înmânat cecuri supradimensionate la un miting în Green Bay, încercând să stârnească entuziasmul pentru alegerile de la Curtea Supremă a statului, în ceea ce este deja considerată cea mai scumpă cursă judiciară din istoria SUA.
Musk a declarat că va plăti, de asemenea, susţinătorilor săi 20 USD pentru fiecare alegător pe care îl vor recruta în următoarele două zile.
El a declarat că cheltuieşte banii pentru a creşte gradul de conştientizare cu privire la o cursă în care liberala Susan Crawford pare să fie în avantaj faţă de conservatorul Brad Schimel.
„De fapt, suntem în pericol serios de a pierde alegerile. Trebuie să scoatem un iepure din pălărie”, a spus el.
Competiţia de la 1 aprilie va determina înclinaţia ideologică a instanţei supreme a statului, care va lua în considerare dreptul la avort, dreptul la muncă şi, eventual, regulile electorale. Tehnic nepartizană, cursa este văzută ca un referendum timpuriu asupra lui Trump într-un stat competitiv din punct de vedere politic.
Musk a avertizat că instanţa ar putea redesena districtele legislative într-un mod care i-ar putea face pe republicanii lui Trump să piardă locuri în Camera Reprezentanţilor a SUA.
„Cred că acest lucru va fi important pentru viitorul civilizaţiei. Este atât de semnificativ”, a spus Musk.
Până săptămâna trecută, grupurile afiliate lui Musk au cheltuit cel puţin 17,5 milioane USD pentru susţinerea lui Schimel, potrivit Centrului Brennan pentru Justiţie al Universităţii din New York - mai mult de o cincime din cele 81 de milioane USD cheltuite în total în această cursă.
Donaţia de 1 milion USD a lui Musk a fost un ecou al tacticii sale de la alegerile prezidenţiale din 2024, când a dat cecuri alegătorilor care au semnat petiţii în sprijinul cauzelor conservatoare.
Potrivit Washington Post, procurorul general al statului Wisconsin, democratul Josh Kaul, a intentat un proces pentru a bloca donaţia, însă Curtea Supremă a statului a decis ca aceasta poate continua,
Musk a cheltuit anul trecut peste 250 de milioane USD pentru a contribui la alegerea lui Trump, mult mai mult decât orice altă persoană, iar apariţia sa în Wisconsin a arătat dorinţa sa de a se implica şi în cursele electorale.
Trump l-a împuternicit pe Musk să supravegheze un efort fără precedent de reducere a guvernului federal, care a dus la închiderea efectivă a mai multor agenţii şi la concedierea a zeci de mii de lucrători.