Muşamalizarea scurgerii din laborator a COVID a fost ”moartea ştiinţei”, afirmă profesorul care a găsit ”amprente unice”

Testări ale prezenţei virusului Wuhan în Beijing, 23 ianuarie 2021 (NOEL CELIS/AFP via Getty Images)
A.P.
21.01.2022

Profesorul Angus Dalgleish, de la Universitatea din Londra, coautor al unei lucrări în vara anului 2020, după ce a descoperit ”amprente unice” în probele de Covid-19 care indicau o manipulare genetică, spune că a fost victima unei ”muşamalizări dezgustătoare” şi că oricine a sugerat o origine sintetică a virusului Wuhan a fost redus la tăcere de către colegi.

"Acest fenomen a început să aibă loc din timpurile lui Copernic şi Galileo - este moartea ştiinţei”, a declarat oncologul, care în 1984 a descoperit cum HIV intră în celule şi le ucide.

Lucrarea lui Dalgleish a fost respinsă în mod categoric de o serie de jurnalişti, înainte de a fi publicată în cele din urmă într-o ”formă diluată”, potrivit publicaţiei Express.

În februarie 2020, revista Lancet publicase o scrisoare în care ”condamna cu fermitate teoriile conspiraţiei”, care sugerau că virusul Wuhan nu are o origine naturală. Această scrisoare extrem de influentă - citată ulterior în mii de publicaţii ştiinţifice - fusese semnată de 27 de experţi, printre care şeful Wellcome Trust şi Sir Jeremy Farrar, fost membru SAGE (un comitet de luptă împotriva virusului Wuhan, care consultă guvernul britanic, dar care este înţesat de suporteri ai Partidului Comunist din UK şi agenţi de influenţă ai Chinei, conform analistului Trevor Loudon).

Citiți și Doi virologi proeminenţi susţin că au găsit amprente ale manipulării genetice în virusul Wuhan

Cu toate acestea, s-a aflat între timp că Sir Jeremy a declarat în e-mailuri private, cu două săptămâni înainte de publicarea scrisorii, că unii oameni de ştiinţă de rang înalt credeau că o "explicaţie probabilă” este că virusul a fost creat de om, arată Express.

Într-adevăr, Farrar a condus o teleconferinţă la 1 februarie 2020 (la o zi după ce Farrar i-a trimis un e-mail lui Anthony Fauci cu privire la un articol din Zero Hedge care sugera că Covid ar fi putut proveni de la Institutul de Virologie Wuhan), în care un virusolog a fost ”80 la sută sigur că acest lucru a ieşit dintr-un laborator”, alţii împărtăşindu-i opinia.

Dalgleish este autorul unei cărţi despre Covid, care susţine că virusul nu are ”niciun strămoş natural credibil”. El spune că echipa sa a găsit aminoacizi în proteina Covid-19 spike cu o sarcină pozitivă, ceea ce permite virusului să se agaţe de părţile negative ale corpului.

"Dar a fost extrem de neobişnuit să găsim atât de multe sarcini pozitive la rând, deoarece acestea se resping şi între ele", a spus el. ”Ne-am dat seama că atunci când au publicat secvenţa virusului, aceasta încălca legile fizicii pentru un virus natural, ceea ce însemna că a fost modificat genetic".

"La momentul respectiv, poziţia mea a fost susţinută de Sir Richard Dearlove, fostul şef al MI6, care acum prezidează consiliul de administraţie al Universităţii din Londra”.

Cu toate acestea, când au încercat să îşi publice lucrarea au fost refuzaţi de numeroase reviste, inclusiv de Lancet. "Lucrarea mea a fost respinsă în cinci ore", a spus el. "În mod normal, durează trei săptămâni înainte de a fi măcar evaluată inter pares", conform publicaţiei Express .

Potrivit lui Dalgleish, "A fost o decizie politică ca acest lucru să fie suprimat”, adăugând că, după ce lucrarea a fost publicată, "am fost ostracizat. Mi-a fost teamă – am fost foarte speriat de modul în care eram tratat”.

"Mi s-a spus că nu sunt un expert în coronavirus şi că ar trebui să tac din gură. Oamenii au încercat să ne îndepărteze. Ni s-a spus că teoria noastră nu avea nicio justificare şi că era o teorie a conspiraţiei. Sunt atât de supărat din cauza acestui lucru. Am mai multe lucrări despre virusuri citate decât majoritatea experţilor în virusologie şi au încercat să mă dea la o parte."

"Nici măcar n-au examinat datele. Era evident că era vorba de un câştig de funcţie [un eufemism pentru programele care încercau să creeze virusuri mai letale în laborator, n.r.] evadat dintr-un laborator şi când spun evadat încerc să fiu foarte generos. Am avut aceste date la sfârşitul lunii februarie, după ce secvenţele [genomice n.r.] au fost publicate."

"A fost o mare muşamalizare. Toată această chestiune a ucis ştiinţa. Ştiinţa este menită să examineze dovezi. Este cu adevărat de necrezut”.

Potrivit lui Jacques van Helden, profesor de bioinformatică la Universitatea Aix-Marseille din Franţa, scrisoarea lui Peter Daszak din februarie 2020 din Lancet a închis efectiv dezbaterea cu privire la originile Covid-19.

"Etichetând pe oricine are opinii diferite drept un adept al teoriei conspiraţiei, scrisoarea Lancet a fost cea mai gravă formă de intimidare, în deplină contradicţie cu metoda ştiinţifică", a declarat van Helden, adăugând: "A spune că ceva s-a scurs dintr-un laborator nu înseamnă că este o teorie a conspiraţiei”.

"De ce a fost semnată acea scrisoare de atât de mulţi oameni? De ce nu putem discuta despre această problemă într-o revistă ştiinţifică? Nu vreau să fiu nevoit să recurg la un schimb deschis pe Twitter”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor