MRU: Vizita lui Ponta la Baku, un plan sistematic de a lovi în Iohannis şi de a-i eroda autoritatea
alte articole
Participarea premierului Victor Ponta la deschiderea Jocurilor Europene de la Baku, unde a fost fotografiat în spatele preşedintelui rus Vladimir Putin, face parte dintr-un "plan sistematic de a lovi în preşedintele Klaus Iohannis" şi de a eroda relaţiile dintre Palatul Victoria şi Administraţia Prezidenţială", a declarat luni seară fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, în cadrul unei emisiunii Realitatea TV
"Asistăm, de fapt, şi nu de ieri, de astăzi, la încercări sistematice ale premierului de a se elibera de ceea ce crede că este tutela preşedintelui în materia politicii externe. A mai făcut asta şi în relaţia cu domnul preşedinte Traian Băsescu, o face şi acum, pentru că premierul Ponta consideră că are mai puţină libertate, în contextul în care nu se exprimă complet, în materie de politică externă. Politicile externe se aranjează printr-o colaborare bună prin cele două etaje ale Executivului: Administraţia Prezidenţială şi Guvernul. Asistăm la o încercare pe care premierul Ponta o numeşte eliberarea de sub tutela preşedintelui Iohannis.
Domnul Ponta e atât de îndrăgostit, e în amor fierbinte cu puterea, în general, iar faptul că mai există un termen constituţional, extrem de autoritar şi consistent legal, în materia politicii externe, îl deranjează. Domnia sa doreşte să fie singur în toată România, dacă se poate. Planifică ieşiri în Republica Moldova sau la Bruxelles, fără să aibă consultări prealabile cu preşedintele. Ceea ce cere preşedintele Klaus Iohannis este responsabilitatea funcţiei care îl obligă pe premierul în funcţie să colaboreze strâns cu preşedintele, în materie de politică externă. Nu putem avea două voci diferite în materie de politică externă.", a precizat Mihai Răzvan Ungureanu.
Fostul premier este de părere că ceea ce face premierul Victor Ponta este o încercare disperată de a avea legitimitate, pentru că Europa şi-a închis porţile. În opinia lui MRU, Uniunea Europeană este construită pe o valoare esenţială - solidaritatea - iar Victor Ponta a căzut la acest examen elementar de morală politică.
MRU susţine că, în viziunea sa, Victor Ponta "ştie că se află în plină numărătoare inversă, doar că încearcă să îşi valorifice fiecare ocazie de prezenţă externă, în acest mod, pentru a arăta la ce distanţă se poziţionează faţă de Klaus Iohannis".
"Sunt convins că preşedintele Iohannis va face ca, în toamnă, pe seama precedentului, să existe şi o Strategie Naţională de Politică Externă, pentru că e limpede că avem un premier care a stabilit regulile jocului în afara limitelor constituţionale, iar chestiunea aceasta trebuie tratată cu seriozitate. Trebuie stabilită şi votată în Parlament o Strategie Naţională de Politică Externă (...) care să liniştească ulteriorii premieri din a mai face asemenea gesturi de independenţă infantilă", a afirmat Mihai Răzvan Ungureanu.
Vizita lui Ponta la Baku
Întrebat dacă gestul premierului Victor Ponta de a merge la Baku poate fi catalogat drept o gafă diplomatică, fostul director al SIE a replicat:
"O putem circumscrie exclusiv faptului că nivelul de reprezentare al României la Baku este mult superior nivelului de reprezentare general al UE. Problema e alta: nu mai vorbim de gafe şi erori, ci de un plan intenţionat prin care premierul Ponta încearcă să erodeze autoritatea preşedintelui Iohannis în raport cu Palatul Victoria şi pe care este hotărât să îl ducă la bun sfârşit. Comportament neinstituţional care denotă lipsă de responsabilitate faţă de interesele naţionale ale României".
MRU nu crede însă că această deplasare externă a premierului Victor Ponta echivalează cu o şubrezire a relaţiilor României cu NATO şi UE.
"Nu aş merge până aici. Nu mai cred că este un partener dorit în capitalele Uniunii Europene. Nu cred că mai este un partener de dialog credibil şi corect. Luaţi toate declaraţiile făcute de ambasadele rezidente la Bucureşti şi veţi vedea referinţa negativă la gestul premierului român de a nu-şi da demisia, când ajunge sub suspiciunea penală şi devine urmărit penal. Toate acestea arată la ce distanţă se poziţionează ambasadele UE faţă de gestul premierului", a mai afirmat Mihai Răzvan Ungureanu.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.