MRU îi dă veşti proaste lui Antonescu

Liderul Forţei Civice, Mihai-Răzvan Ungureanu, a declarat luni, pe pagina sa de Facebook, că în opinia lui Comisia de la Veneţia nu va trimite un punct de vedere la proiectul de modificare a Constituţiei aşa de repede precum speră cei din USL, care şi-au exprimat dorinţa să organizeze în luna mai referendumul privind revizuirea Constituţiei, odată cu alegerile europarlamentare.
Mihai Răzvan Ungureanu, MRU, preşedinte Partidul Forta Civica (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
03.02.2014

Liderul Forţei Civice Mihai-Răzvan Ungureanu a declarat luni pe pagina sa de Facebook că în opinia lui, Comisia de la Veneţia nu va trimite un punct de vedere la proiectul de modificare a Constituţiei aşa de repede precum speră cei din USL, care şi-au exprimat dorinţa să organizeze în luna mai referendumul privind revizuirea Constituţiei odată cu alegerile europarlamentare.

„Comisia de la Veneţia nu va trimite până în vară un punct de vedere asupra noului proiect de constituţie. Dacă USL-iştii sunt de părere că reprezentanţii comisiei vor trimite un raport în trei zile, aşa cum înţelege USL să pună la punct un proiect de revizuire a constituţiei, se înşală! De reuşita acestui referendum depindea candidatura lui Antonescu la prezidenţiale”, a declarat MRU.

Crin Antonescu declara duminică seara: „Mâine, începând cu ora 11.00, Comisia pentru revizuirea Constituţiei se va reuni şi dorim ca, într-un timp cât mai scurt, până miercuri, am spera noi, să trecem în revistă tot corpul revizuirii, ţinând cont de toate observaţiile, recomandările care, între timp, s-au făcut, de la Comisia de la Veneţia, Consiliul Legislativ, din discuţia publică, de la toate celelalte instituţii sau grupuri interesate de această discuţie”.

Liderul liberalilor speră că până la sfârşitul săptămânii viitoare forul pe care îl conduce va trimite Guvernului proiectul de lege referitor la modificarea Legii fundamentale, care la rândul său îl va transmite mai departe Comisiei de la Veneţia.

Mihai Răzvan Ungureanu a făcut o sinteză la aspectele negative pe care le va conţine viitoarea Constituţie: „Preşedintele ţării va avea mai mult un rol decorativ, iar Parlamentul va deveni o supraputere în stat. CCR nu va mai avea control de constituţionalitate asupra tuturor hotărârilor parlamentarilor, iar parlamentul îşi va permite să intre peste autoritatea judecătorilor şi procurorilor, stabilind comisii de anchetă pentru oricine. Aşa gândeşte actuala putere. În loc de progres, România face mulţi paşi înapoi”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor