MRU: Guvernul Ponta îşi va asuma răspunderea pe o simplă compunere

Preşedintele Forţei Civice Mihai Răzvan Ungureanu a declarat vineri, pe blogul personal, că Guvernul Ponta 3 îşi va asuma răspunderea în Parlament pe o simplă compunere, nu pe un program de guvernare autentic.
Mihai Răzvan Ungureanu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
07.03.2014

Preşedintele Forţei Civice Mihai Răzvan Ungureanu a declarat vineri, pe blogul personal, că Guvernul Ponta 3 îşi va asuma răspunderea în Parlament pe o simplă compunere, nu pe un program de guvernare autentic.

Guvernul a trimis vineri în Parlament Programul Ponta 3, care reia, în principiu, marile teme din programul USL. Săptămâna viitoare urmează ca Guvernul să-şi asume răspunderea asupra programului. Printre cele mai importante prevederi ale programului este lărgirea bazei de impozitare, o cotă redusă de TVA la produsele agroalimentare de bază cu condiţia asigurării spaţiului fiscal necesar, revenirea la TVA-ul de 19% şi reducerea CAS cu 5 puncte la angajator în măsura în care cadrul fiscal-bugetar va permite.

„Nu mai are nimeni niciun dubiu că actualul guvern se amuză pe seama noastră. Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament pe o simplă compunere, nu pe un program de guvernare. Suntem sătuli de poveşti cu şi despre consolidare fiscală, relansare economică, reducerea risipei banului public şi politici macroeconomice pentru susţinerea mediului de afaceri. Nu există aşa ceva în guvernele conduse de domnul Ponta. Cunoaştem realitatea economică din ultimii doi ani, am simţit-o toţi şi suntem conştienţi de ce ne aşteaptă mai departe. Suntem în an electoral, iar PSD-ul este la putere”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu.

MRU susţine că prin strategia de consolidare fiscală condusă până acum de Ponta s-a realizat doar o risipă bugetară.

Suntem sătuli de poveşti cu şi despre consolidare fiscală, relansare economică, reducerea risipei banului public şi politici macroeconomice pentru susţinerea mediului de afaceri. Nu există aşa ceva în guvernele conduse de domnul Ponta.

„Doi ani de zile această putere a susţinut că nu se poate consolidare fiscală decât prin creşterea taxelor. Au realizat doar o risipă bugetară, iar pentru susţinerea ei au încurajat politicile fiscale de majorare a taxelor pe spatele celor care îndrăznesc să investească sau să contribuie la dezvoltarea economică a României. Se vor prezenta în Parlament cu nişte minciuni sfruntate, cu promisiuni spuse doar în an electoral”, a adăugat Ungureanu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor