Moscova oscilează între veniturile din petrol şi necesitatea inovaţiilor

Revenit la Kremlin, Vladimir Putin vrea în acelaşi timp să iniţieze mari cheltuieli sociale şi militare, să reducă dependenţa economiei ruse faţă de resursele naturale şi... să obţină un buget echilibrat.
Vladimir Putin. (ALEXEI NIKOLSKY / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
02.05.2012

Revenit la Kremlin, Vladimir Putin vrea în acelaşi timp să iniţieze mari cheltuieli sociale şi militare, să reducă dependenţa economiei ruse faţă de resursele naturale şi... să obţină un buget echilibrat. Problema pe care şi-o pun analiştii este de unde va lua Putin resursele necesare pentru atingerea tuturor acestor obiective, notează cotidianul francez La Tribune.

Este greu de prevăzut care vor fi principalii vectori ai politicii ruse în următorii ani: calea inovaţiilor sau cea conservatoare. Joia trecută, după şedinţa cabinetului de miniştri sub conducerea lui Putin, ministrul-adjunct al economiei Andrei Klepaci a recunoscut că 'o decizie finală nu a fost încă luată'. 'La ora actuală, avem două scenarii', a subliniat Klepaci.

Potrivit La Tribune, Vladimir Putin nu vrea să audă nimic despre deficitul bugetar: acesta trebuie să fie egal cu zero sau pozitiv începând din 2015. Mai mult decât atât, Putin vrea să diversifice economia, pentru ca salturile economiei mondiale să nu aibă o influenţă negativă asupra Rusiei, care depinde în mod substanţial de veniturile provenite din vânzările de petrol.

'Acesta este 'un obiectiv nobil'. Problema este că investitorii se tem de amplificarea presiunii fiscale', explică analistul Chris Weafer de la banca rusă de investiţii 'Troika Dialog'. În opinia economistului, povara va apăsa în special pe umerii industriei petroliere şi metalurgice. 'Neîncrederea în directivele celui de-al treilea mandat prezidenţial al lui Putin a dus deja la reducerea investiţiilor în ultimele luni şi va fuga în masă a capitalului pe parcursul întregului an', declară Weafer.

Economiştii se pronunţă aproape în unanimitate pentru diversificarea economiei - singurul mijloc de a asigura dezvoltarea ţării pentru o perspectivă pe termen lung, continuă La Tribune. Dimpotrivă, un scenariu 'conservator' va permite atingerea obiectivului lui Putin privind obţinerea unui buget echilibrat, datorită 'unei modernizări active' a sectorului energetic. Creşterea va fi mai înceată - în medie cu 3,6 la sută - şi se prognozează o 'relativă întârziere tehnologică', fără a mai vorbi despre rămânerea în urma în domeniul democraţiei, subliniază cotidianul francez.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor