Moscova califică împrumutul acordat Ucrainei de Japonia, garantat cu active ruseşti îngheţate, drept „furt”

Joi, Rusia a acuzat Japonia de trădare şi complicitate la furt, după ce Tokyo a semnat săptămâna trecută un acord pentru a împrumuta Ucrainei peste 3 miliarde de dolari pentru reconstrucţie, susţinut de veniturile provenite din activele ruseşti îngheţate.
Japonia a semnat un acord cu Ucraina pe 18 aprilie pentru un împrumut de 471,9 miliarde de yeni (3,3 miliarde de dolari). Conform termenilor acordului, împrumutul va fi rambursat cu veniturile provenite din activele ruseşti în valoare de zeci de miliarde de dolari, care au fost îngheţate în Uniunea Europeană din cauza războiului din Ucraina.
Banii fac parte din programul G7 „Accelerarea veniturilor extraordinare pentru Ucraina” (ERA), care are ca scop furnizarea a 50 de miliarde de dolari Kievului pentru reconstrucţie.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă la Moscova, că împrumutul va deteriora şi mai mult relaţiile deja proaste dintre Japonia şi Rusia, tensionate de sprijinul acordat de Tokyo Ucrainei împotriva a ceea ce Ministerul japonez de Externe numeşte agresiune rusă.
„Am avertizat de mult timp partea japoneză că participarea la experimente ilegitime cu bunurile suverane ale Federaţiei Ruse, sub orice formă... va fi considerată de noi ca complicitate la furt”, a declarat Zakharova.
„Tokyo şi-a exprimat cinic speranţa că aceste acţiuni nu vor avea un impact negativ asupra relaţiilor cu Rusia. Trebuie să îi dezamăgim – astfel de acţiuni vor avea cu siguranţă şi inevitabil un impact negativ asupra relaţiilor cu Rusia.
Considerăm un astfel de pas extrem de ostil, trădător. Este inadmisibil atât din punct de vedere juridic, cât şi din punct de vedere universal.”
Rusia a declarat la începutul acestei luni că nu vede niciun motiv pentru a discuta posibilitatea semnării unui tratat de pace mult aşteptat cu Japonia pentru a pune capăt oficial celui de-al Doilea Război Mondial, din cauza a ceea ce a numit atitudinea neprietenoasă a Tokyo faţă de Moscova.
Trupele sovietice au preluat ilegal controlul asupra a patru insule din largul coastei japoneze Hokkaido – cunoscute în Rusia sub numele de Insulele Kurile şi în Japonia sub numele de Teritoriile de Nord – la sfârşitul războiului şi au rămas în posesia Moscovei de atunci. Disputa teritorială a împiedicat progresul în semnarea unui tratat.