Monti dă vina pe Germania şi Franţa pentru criza datoriilor
alte articole
Prim-ministrul italian Mario Monti crede că criza datoriilor guvernamentale europene este "aproape de final", dar a acuzat miercuri acţiunile germane şi franceze de acum un deceniu drept cauza acestei crize, potrivit unui raport VOA.
Vorbind cu investitori din Tokyo, liderul italian a declarat că Germania şi Franţa "nu şi-au controlat" în 2003 deficitele bugetare şi datoriile, la doar patru ani după ce euro a devenit moneda dominantă din Europa.
Germania şi Franţa sunt cele mai puternice economii de pe continent. Dar Monti a menţionat că dacă "tatăl şi mama zonei euro încalcă regulile" de control al cheltuielilor, atunci nu ne pute aştepta ca Grecia şi alte ţări înglobate în datorii să îşi ţină sub control deficitele. În ultimii doi ani, Grecia a fost nevoită să-şi asigure două planuri internaţionale de salvare pentru a evita o nerespectare a obligaţiilor sale financiare, în timp ce Europa a trimis pachete de salvare Irlandei şi Portugaliei.
Dar Monti a declarat că cea mai rea parte a crizei se apropie de final.
"Zona euro a trecut printr-o criză, o criză foarte mare", a afirmat el. "Cred că această criză este acum aproape de final, dar a fost un moment definitoriu şi delicat în toamna anului trecut, când Italia a devenit o componentă a acestei crize."
Monti a mai susţinut că măsurile de austeritate impuse Italiei şi reformele forţei de muncă vor sprijini cea de-a treia economie ca mărime din Europa, chiar dacă sindicatele italiene au solicitat opriri scurte din lucru pentru a protesta faţă de reglementările care vor face mai uşoară concedierea muncitorilor.
Monti a fost un membru al Comisiei Europene la începutul anilor 2000. În acest timp, Comisia a recomandat sancţiuni împotriva Germaniei şi Franţei, deoarece acestea au încălcat o cerinţă a zonei euro de a menţine deficitele lor bugetare la mai puţin de trei la sută din producţia economică naţională.