Monica Macovei avertizează: USL vrea să scape de ANI
alte articole
Europarlamentarul Monica Macovei a avertizat că parlamentarii au în plan să scape de sub jurisdicţia Agenţia Naţională de Integritate (ANI) ca să nu mai poată fi cercetaţi pentru incompatibilităţi şi conflicte de interese
În opinia europarlamentarului, ANI, alături de DNA, este unul din „pilonii importanţi în lupta cu corupţia şi trebuie protejată şi întărită, şi nu atacată şi slăbită”.
„Printr-o iniţiativă legislativă se vrea ca parlamentarii să nu mai poată fi cercetaţi pentru incompatibilităţi şi conflicte de interese de ANI. Proiectul prevede că regimul incompatibilităţilor, al conflictelor de interese, interdicţiilor şi al abaterilor disciplinare parlamentare este cel stabilit exclusiv prin Statutul deputaţilor şi senatorilor, ceea ce înseamnă că parlamentarii vor ca ANI să nu-i mai verifice. Proiectul a fost iniţial semnat şi de doi parlamentari PDL, dar aceştia şi-au retras între timp semnăturile”, a declarat Monica Macovei.
„Eu am fost şi sunt total împotriva limitării puterilor ANI şi, de altfel, am şi intervenit pentru retragerea semnăturilor. Nu am discutat cu cei doi parlamentari PDL, am scris şefului partidului. Şi nu numai eu am intervenit, şi alţii din PDL”, a explicat Macovei.
Monica Macovei susţine că politicienii USL şi toţi cei care atentează la atribuţiile ANI sunt „iresponsabili” şi face apel ca aceştia să îşi retragă semnăturile de pe proiectul de lege.
„Cer şi parlamentarilor USL, UDMR şi PPDD să renunţe la această iniţiativă, al cărei singur scop este să se apere pe ei, cu riscul de a compromite definitiv intrarea în Schengen şi de a avea un raport negativ în cadrul MCV cu toate consecinţele sale. Deputaţii şi senatorii care vor susţine şi vor vota aceste modificări vor să fie mai presus de lege, vor să-şi angajeze rudele la cabinetele lor de parlamentari, vor să nu răspundă ca toţi ceilalţi oficiali”, a explicat aceasta.
În cadrul unei intervenţii telefonice referitoare la subiect, la Digi 24, europarlamentarul a precizat: „În acest moment, PDL nu iniţiază şi nu va vota aceste schimbări. Cel mai important lucru este că avem o majoritate USL care, probabil, dacă vrea să schimbe, va schimba, fiindcă nu-i pasă nici de MCV, nici de Schengen, nici de stat de drept, nici de nimic. Şi se creează, practic, o excepţie în favoarea parlamentarilor care nu mai pot fi cercetaţi de ANI, nu mai pot fi incompatibili, nu mai pot fi în conflicte de interese. Toţi ceilalţi oficiali din România pot fi, numai parlamentarii nu, este exact opusul statului de drept şi egalităţii în faţa legii”.
Macovei consideră că această iniţiativă este „din start ceva împotriva regulilor democratice şi, repet, egalităţii în faţa legii”.
„Dar aş vrea să vă spun ceva totuşi: dacă toate soluţiile trebuie să vină de la Bruxelles şi politicienii USL sunt atât de iresponsabili şi nu le pasă decât să scape ei, că asta au făcut acum aceşti parlamentari, lucrurile nu vor merge bine în ţară, că nu putem trăi încontinuu traşi de mânecă de către alţii. Trebuie să fie ei responsabili în faţa celor care i-au ales şi cei care i-au ales să ţină minte ce fac acum. E o mare porcărie ce au făcut”, a concluzionat aceasta.