Moldovenii din Kazahstan nu-şi uită originea şi tradiţiile
alte articole
În prezent, în Kazahstan, oficial, trăiesc 21.000 de moldoveni, iar neoficial sunt circa 40.000 de mii. Motivele pentru care au ales ţinuturile Kazahstanului sunt pe cât de multe, pe atât de variate. În prezent, în regiunea Aktubinsk sunt cunoscute două sate al căror nume este destul de moldovenesc, unul – Basarabka şi altul – Moldovanka.
Deportările şi migraţia sunt două din motivele principale pentru care numărul moldovenilor aflaţi în Kazahstan este foarte mare. Deportaţii munceau la stat şi nu aveau niciun drept. Trăiau în barăci cu paturi de scânduri, suprapuse. Foarte mulţi nu au rezistat şi au murit. Datorită poporului kazah, care îi luau prin case şi-i îmbrăcau, îi hrăneau, mulţi dintre aceştia au supravieţuit.
Recent a fost înfiinţată Societatea moldovenilor din Kazahstan. Acum se deschide o filială a acesteia în regiunea Zhezkazgan, unde se află cea mai mare exploatare de cupru, a doua se deschide în Almata şi mai este o filială la Pavlodar. Societatea îşi propune să ridice un monument în memoria moldovenilor deportaţi în Kazahstan.
Pe 1 mai e Ziua Popoarelor din Kazahstan. Toate popoarele sărbătoresc identitatea, cultura lor. Ultima oară au ieşit 40 de moldoveni în costume naţionale, în stradă relatează moldova.org.
Tradiţiile rămân implantate în inimile moldovenilor chiar dacă sunt deportaţi. Întotdeauna au brânză de oi, brânză de burduf, mămăligă etc. Sărbătorile religioase sunt marcate la biserica ortodoxă rusă, unde merg toţi ortodocşii, indiferent de etnie.
Dacă în Kazahstan cele mai numeroase comunităţi sunt ale nemţilor, ruşilor, ucrainenilor, atunci cea a moldovenilor este cea mai unită.