Moldova şi Ucraina vor solicita ajutorul Comisiei Europene pentru modernizarea punctului Unguri-Broniţa
Moldova şi Ucraina speră la un ajutor financiar din partea UE, pentru reconstruirea şi modernizarea punctului de control la graniţa moldo-ucraineană, Unguri-Broniţa.
Apelul comun la Comisia Europeană a fost semnat de către miniştrii de externe ai celor două ţări, Natalia Gherman şi Leonid Kojara, la Kiev, în cadrul celei de-a XX-a reuniuni a Consiliului Ministerial al OSCE. Potrivit site-ului Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, părţile au făcut un schimb de opinii şi păreri în legătură cu starea şi perspectivele rezolvării problemelor de cooperare bilaterală. O atenţie deosebită a fost acordată dialogului politic dintre Ucraina şi Republica Moldova pentru anul 2014.
În primul rând, s-a discutat despre vizita prim-ministrului Ucrainei, Nikolai Azarov, în Chişinău, precum şi despre o şedinţă ulterioară a Comisiei interguvernamentale de cooperare comercială şi economică. Potrivit raportului, ambele părţi şi-au exprimat satisfacţia în legătură cu rezultatele negocierilor recente, privind reglementarea conflictului transnistrean în formatul "5+2", care a avut loc la Kiev, în cadrul preşedinţiei Ucrainei în OSCE.
La Kiev, Gherman a avut şi întrevederi bilaterale cu miniştrii Afacerilor Externe din Elveţia şi Serbia, care vor prezida OSCE pe parcursul anilor 2014-2015. În legătură cu aceasta, şeful diplomaţiei moldoveneşti a subliniat rolul important al reprezentanţilor OSCE în procesul reglementării transnistrene. Discuţiile cu un coleg din Norvegia au fost dedicate îmbunătăţirii reformelor, consolidării dreptului de stat şi securităţii energetice. În cadrul întâlnirii a fost confirmat angajamentul Norvegiei de a oferi Moldovei ajutor în aceste domenii.
Comisia Europeană a declarat, încă la începutul anului trecut, disponibilitatea de a aloca 18,5 milioane de euro pentru anii 2012-2013, precizează Infotag. Aceştia sunt destinaţi reconstrucţiei punctului de trecere "Unguri-Broniţa", cu condiţia co-finanţării proiectului de către Moldova şi Ucraina în valoare de 10%.