Modul bizar în care limbajul ne afectează simţul timpului şi al spaţiului

Limbile pe care le vorbim pot avea un impact surprinzător asupra modului în care gândim despre lume şi chiar asupra modului în care acţionăm, potrivit unui material publicat de BBC.

Dacă vi s-ar cere să traversaţi un câmp în diagonală, aţi şti ce să faceţi? Sau dacă vi s-ar oferi 20 de lire sterline astăzi sau dublul acestei sume peste o lună, aţi fi dispus să aşteptaţi? Şi cum aţi alinia 10 fotografii ale părinţilor dvs. dacă vi s-ar cere să le aranjaţi în ordine cronologică? Le-aţi aşeza pe orizontală sau pe verticală? În ce direcţie s-ar deplasa cronologia?

Acestea pot părea întrebări simple, dar, în mod remarcabil, răspunsurile dumneavoastră la aceste întrebări sunt probabil influenţate de limba sau limbile pe care le vorbiţi.

Miriam Frankel şi Matt Warren, jurnalişti de ştiinţă şi autori ai cărţii "Are You Thinking Clearly?" ["Gânditi clar?" - n.tr.] afirmă că în cartea lor explorează numeroşii factori interni şi externi care influenţează şi manipulează modul în care gândim - de la genetică la tehnologia digitală şi publicitate. Şi se pare că limba poate avea un efect fascinant asupra modului în care gândim despre timp şi spaţiu.

Relaţia dintre limbaj şi percepţia noastră asupra acestor două dimensiuni importante se află în centrul unei întrebări îndelung dezbătute: este gândirea ceva universal şi independent de limbaj sau, în schimb, gândurile noastre sunt determinate de acesta? Puţini cercetători cred astăzi că gândurile noastre sunt în întregime modelate de limbaj - ştim, la urma urmei, că bebeluşii şi copiii mici gândesc înainte de a vorbi. Dar un număr tot mai mare de experţi consideră că limba poate influenţa modul în care gândim, la fel cum gândurile şi cultura noastră pot modela modul în care se dezvoltă limbajul.

"De fapt, acest lucru se întâmplă în ambele sensuri", susţine Thora Tenbrink, lingvist la Universitatea Bangor, din Marea Britanie.

Este greu să ignori dovezile că limbajul influenţează gândirea, susţine Daniel Casasanto, psiholog cognitiv la Universitatea Cornell din SUA. De exemplu, ştim că oamenii îşi amintesc lucrurile cărora le acordă mai multă atenţie. Iar limbile diferite ne forţează să fim atenţi la o serie de lucruri diferite, fie că este vorba de sex, mişcare sau culoare.

"Acesta este un principiu al cunoaşterii pe care nu cred că cineva l-ar contesta", spune Casasanto.

Lingviştii, neurologii, psihologii şi alţii au petrecut decenii încercând să descopere modalităţile prin care limbajul ne influenţează gândurile, concentrându-se adesea pe concepte abstracte, cum ar fi spaţiul şi timpul, care sunt deschise la interpretare. Dar obţinerea de rezultate ştiinţifice nu este uşoară. Dacă ne limităm să comparăm modul de gândire şi comportamentul persoanelor care vorbesc limbi diferite, este greu să fim siguri că diferenţele nu sunt cauzate de cultură, personalitate sau de cu totul altceva. Rolul central pe care îl joacă limbajul în exprimarea noastră face, de asemenea, dificilă separarea acestuia de alte influenţe.

Totuşi, există modalităţi de a ocoli această enigmă. Casasanto, de exemplu, îi învaţă adesea pe participanţii la studiul său să folosească metafore din alte limbi (în propria lor limbă) şi investighează ce impact are acest lucru asupra gândirii lor. Ştim că oamenii folosesc adesea metafore pentru a se gândi la concepte abstracte - de exemplu, un "preţ ridicat", "timp îndelungat" sau "mister profund". În acest fel nu comparaţi persoane din culturi diferite, ceea ce ar putea influenţa rezultatele. În schimb, vă concentraţi asupra modului în care gândirea se schimbă la aceleaşi persoane din aceeaşi cultură în timp ce vorbesc în două moduri diferite. Prin urmare, orice diferenţe culturale sunt eliminate din ecuaţie.

Cercetătorul cognitiv Lera Boroditsky, unul dintre pionierii cercetării privind modul în care limba pe care o vorbim influenţează felul în care gândim, a arătat că vorbitorii de limba engleză văd de obicei timpul ca pe o linie orizontală. Aceştia ar putea să devanseze întâlnirile sau să respingă termenele limită. De asemenea, ei tind să vadă timpul ca deplasându-se de la stânga la dreapta, cel mai probabil în conformitate cu modul în care citiţi textul de pe această pagină sau cu modul în care este scrisă limba engleză.

Această relaţie cu direcţia în care este scris textul şi timpul pare să se aplice şi în alte limbi. Vorbitorii de ebraică, de exemplu, care citesc şi scriu de la dreapta la stânga, îşi imaginează timpul ca urmând aceeaşi cale ca şi textul lor. Dacă aţi cere unui vorbitor de ebraică să plaseze fotografii pe o linie a timpului, cel mai probabil ar începe din dreapta cu cele mai vechi imagini şi apoi le-ar localiza pe cele mai recente în stânga.

Vorbitorii de mandarină îşi imaginează adesea timpul ca pe o linie verticală, unde sus reprezintă trecutul şi jos viitorul. De exemplu, ei folosesc cuvântul xia ("în jos") atunci când vorbesc despre evenimente viitoare, astfel încât "săptămâna viitoare" devine literalmente "săptămâna de jos". La fel ca în cazul limbilor engleză şi ebraică, acest lucru este, de asemenea, în concordanţă cu modul în care era scrisă şi citită în mod tradiţional limba mandarină - cu linii care merg pe verticală, de la partea de sus a paginii până jos.

Această asociere între modul în care citim limbajul şi modul în care organizăm timpul în gândurile noastre are, de asemenea, un impact asupra cogniţiei noastre atunci când avem de-a face cu timpul. Vorbitorii de limbi diferite procesează mai rapid informaţiile temporale dacă acestea sunt organizate într-un mod care se potriveşte cu limba lor. Un experiment, de exemplu, a arătat că englezii monolingvi au determinat mai repede dacă o imagine era din trecut sau din viitor (reprezentată prin imagini de tip SF) dacă butonul pe care trebuiau să îl apese pentru trecut se afla în stânga celui pentru viitor decât dacă era poziţionat invers. Cu toate acestea, dacă butoanele erau plasate unul deasupra sau dedesubtul celuilalt, nu era nicio diferenţă.

Lucrurile încep să devină cu adevărat ciudate, însă, atunci când se analizează ce se întâmplă în mintea persoanelor care vorbesc fluent mai multe limbi.

"În cazul bilingvilor, în aceeaşi minte se află literalmente două limbi diferite. Acest lucru înseamnă că puteţi stabili un rol cauzal al limbii asupra cogniţiei, dacă constataţi că acelaşi individ îşi schimbă comportamentul atunci când se schimbă contextul lingvistic", explică Panos Athanasopoulos, lingvist la Universitatea Lancaster din Marea Britanie.

Vorbitorii bilingvi de mandarină şi engleză care trăiesc în Singapore au arătat, de asemenea, o preferinţă pentru cartografierea mentală a timpului de la stânga la dreapta faţă de cea de la dreapta la stânga. Dar, în mod uimitor, acest grup a reacţionat mai rapid şi la imagini orientate spre viitor dacă butonul viitor era situat sub butonul trecut - în concordanţă cu mandarina. Într-adevăr, acest lucru sugerează, de asemenea, că bilingvii pot avea două viziuni diferite asupra direcţiei timpului - în special dacă învaţă ambele limbi de la o vârstă fragedă.

Totuşi, nu suntem neapărat prizonieri să gândim într-un anumit fel. În mod curios, Casasanto a demonstrat că se poate inversa rapid reprezentarea mentală a timpului prin antrenarea oamenilor să citească un text inversat în oglindă, care merge în direcţia opusă celei cu care sunt obişnuiţi. Aceştia reacţionează apoi mai repede la afirmaţiile care sunt în concordanţă cu timpul care merge în sens opus faţă de cel cu care sunt obişnuiţi.

Dar lucrurile devin şi mai interesante. În limba engleză şi în multe alte limbi europene, privim de obicei trecutul ca fiind în spatele nostru şi viitorul în faţa noastră. În limba suedeză, de exemplu, cuvântul pentru viitor, framtid, înseamnă literalmente "timpul din faţă". Dar în limba aymara, vorbită de poporul aymara care trăieşte în Anzii din Bolivia, Chile, Peru şi Argentina, cuvântul pentru viitor înseamnă "în spatele timpului". Ei motivează că, deoarece nu putem vedea viitorul, acesta trebuie să fie în spatele nostru.

De fapt, atunci când aymara vorbesc despre viitor, au tendinţa de a face gesturi spre înapoi, în timp ce oamenii care vorbesc spaniola, de exemplu, care văd viitorul ca fiind în faţa lor, fac gesturi spre înainte. În mod similar, la fel ca şi aymara, vorbitorii de mandarină îşi imaginează şi ei că viitorul este în spatele lor, iar trecutul în faţa lor, numind ziua de alaltăieri "ziua din faţă" şi ziua de poimâine "ziua din spate". Cei care vorbesc atât mandarină, cât şi engleză au tendinţa de a trece de la o concepţie a viitorului în faţă la una în spate, uneori în moduri care pot intra în conflict între ele.

Casasanto a observat că oamenii au tendinţa de a folosi metafore spaţiale pentru a vorbi despre durată. De exemplu, în engleză, franceză, germană sau limbile scandinave, o întâlnire poate fi "lungă", iar o vacanţă "scurtă". Casasanto a arătat că aceste metafore sunt mai mult decât moduri de a vorbi - oamenii conceptualizează "lungimile" de timp ca şi cum ar fi linii în spaţiu. Iniţial, el a crezut că acest lucru este universal valabil pentru toţi oamenii, indiferent de limbile pe care le vorbesc. Însă, atunci când şi-a prezentat concluziile la o conferinţă din Grecia, a fost întrerupt de o cercetătoare locală care a insistat că acest lucru nu era corect pentru limba ei.

"Primul meu răspuns a fost un pic dispreţuitor", recunoaşte Casasanto, care şi-a accentuat punctul de vedere. Însă în final el spune că "a încetat să mai vorbească şi a început să asculte".

Iar rezultatul a schimbat cursul cercetărilor sale pentru a se concentra pe diferenţele legate de limbă, mai degrabă decât pe universalitatea în gândire. Ceea ce a descoperit el a fost că grecii au tendinţa de a vedea timpul ca pe o entitate tridimensională, ca o sticlă, care se poate umple sau goli. Prin urmare, o întâlnire nu este "lungă", ci "mare" sau "mult", în timp ce o pauză nu este "scurtă", ci "mică".

Acelaşi lucru este valabil şi în spaniolă.

"Pot vorbi despre "long time" [în engleză], dar dacă folosesc această expresie în greacă, oamenii se vor uita la mine ciudat. Ei vor crede că o folosesc într-un mod poetic său într-un mod de a o accentua", explică Athanasopoulos, care este vorbitor nativ de greacă.

Athanasopoulos, care a găsit fascinante rezultatele lui Casasanto, a decis să investigheze această problemă. El a aşezat vorbitori de suedeză şi de spaniolă în faţa unui ecran de calculator şi le-a cerut să estimeze cât timp a trecut atunci când urmăreau fie extinderea unei linii, fie umplerea unui container. Şmecheria era că aceste evenimente se produceau în ritmuri diferite. Vorbitorii monolingvi de suedeză au fost uşor de indus în eroare atunci când a fost afişată linia - ei credeau că o linie mai lungă înseamnă că a trecut mai mult timp, chiar dacă nu era cazul. Cu toate acestea, estimările lor de timp nu erau influenţate de umplerea unui recipient. Pentru vorbitorii de spaniolă, a fost invers.

Athanasopoulos a mers apoi mai departe, analizând vorbitori bilingvi de spaniolă şi suedeză - şi ceea ce a descoperit a fost remarcabil. Atunci când cuvântul suedez pentru durată (tid) apărea în colţul de sus al ecranului computerului, participanţii au estimat timpul folosind lungimea liniei şi nu au fost afectaţi de volumul containerului. Dar când acesta s-a schimbat cu cuvântul spaniol pentru durată (duración), rezultatele s-au inversat complet. Măsura în care bilingvii au fost afectaţi de metaforele de timp din a doua lor limbă a fost legată de cât de competenţi erau în limba respectivă.

M-am întrebat de mult timp dacă fizica noastră a timpului ar putea fi modelată de faptul că vorbitorii de engleză, germană şi franceză au contribuit la crearea ei - Daniel Casasanto

Aceste ciudăţenii lingvistice sunt fascinante, dar cât de mult impact au ele cu adevărat asupra gândirii noastre? Casasanto ridică un aspect bizar. Atunci când vă imaginaţi timpul pe o linie, fiecare punct este fixat astfel încât două puncte de timp nu pot face schimb de locuri - există o săgeată strictă. Dar într-un container, punctele de timp plutesc în jur - şi sunt potenţial capabile să facă schimb de locuri.

"M-am întrebat de mult timp dacă fizica noastră a timpului ar putea fi modelată de faptul că vorbitorii de engleză, germană şi franceză au contribuit la crearea ei", spune el.

Este interesant faptul că timpul este o problemă din ce în ce mai complicată în fizică, care stă în calea unificării diferitelor sale ramuri. Fizicienii şi-au imaginat multă vreme că timpul are o săgeată şi că ticăie în mod fiabil din trecut în viitor. Însă teoriile moderne sunt mai complicate. În teoria relativităţii generale a lui Einstein, de exemplu, timpul nu pare să curgă deloc la cea mai mare scară a universului - ceea ce este o idee ciudată chiar şi pentru fizicieni. În schimb, trecutul, prezentul şi viitorul par să existe toate simultan - ca şi cum ar fi puncte care înoată într-o sticlă. Aşadar, poate că metafora timpului ca o linie a fost - şi încă mai este - un obstacol în calea fizicii.

"Acesta ar fi un efect destul de remarcabil al limbajului asupra gândirii", spune Casasanto.

Limbile codifică, de asemenea, timpul în gramatica lor. În limba engleză, de exemplu, viitorul este unul dintre cele trei timpuri simple, alături de trecut şi prezent - spunem "a plouat", "plouă" şi "va ploua". Dar în germană, puteţi spune Morgen regnet, ceea ce înseamnă "mâine plouă" - nu este nevoie să construiţi viitorul în gramatică. Acelaşi lucru este valabil şi pentru multe alte limbi, inclusiv mandarină, unde circumstanţele externe denotă adesea că ceva are loc în viitor, cum ar fi "plec în vacanţă luna viitoare".

Dar afectează acest lucru modul în care gândim? În 2013, Keith Chen, un economist specializat în probleme de comportament de la Universitatea din California, Los Angeles, şi-a propus să testeze dacă persoanele care vorbesc limbi "fără viitor" ar putea să se simtă mai aproape de viitor decât cele care vorbesc alte limbi. De exemplu, germana, chineza, japoneza, olandeza şi limbile scandinave nu au nicio barieră lingvistică între prezent şi viitor, în timp ce "limbile cu viitor", precum engleza, franceza, italiana, spaniola şi greaca, încurajează vorbitorii să privească viitorul ca pe ceva separat de prezent.

El a descoperit că vorbitorii de limbi fără viitor au fost mai predispuşi să se angajeze în activităţi axate pe viitor. Aceştia aveau cu 31% mai multe şanse să fi pus bani deoparte într-un anumit an şi au acumulat cu 39% mai multă avere până la pensionare. De asemenea, aveau cu 24% mai puţine şanse de a fuma, cu 29% mai multe şanse de a fi activi din punct de vedere fizic şi cu 13% mai puţine şanse de a fi obezi din punct de vedere medical. Acest rezultat s-a menţinut chiar şi atunci când se controlau factori precum statutul socio-economic şi religia. De fapt, ţările OCDE (grupul de naţiuni industrializate) cu limbi fără viitor economisesc în medie cu 5% mai mult din PIB-ul lor pe an.

Această corelaţie poate părea o întâmplare, motivele istorice şi politice complexe fiind poate adevăratele motoare. Dar Chen a cercetat de atunci dacă variabile precum cultura sau modul în care sunt legate limbile ar putea influenţa rezultatele. Atunci când a luat în calcul aceşti factori, corelaţia a fost mai slabă - dar totuşi s-a menţinut în majoritatea cazurilor.

"Ipoteza mi se pare în continuare surprinzător de solidă", susţine Chen.

De asemenea, acest lucru este susţinut şi de un experiment realizat în 2018 în oraşul bilingv Meran/Merano, în nordul Italiei, unde aproximativ jumătate dintre locuitori vorbesc germana, o limbă fără viitor, iar cealaltă jumătate italiana, o limbă cu viitor. Cercetătorii au testat capacitatea de a rezista tentaţiei a 1.154 de copii de şcoală primară, întrebâandu-i dacă doresc două jetoane (care puteau fi schimbate pe cadouri) la sfârşitul experimentului sau o recompensă mai mare (trei, patru sau cinci jetoane) peste patru săptămâni.

Aceştia au descoperit că micuţii care erau vorbitori de limbă germană aveau în medie cu 16 puncte procentuale mai multe şanse de a aştepta un număr mai mare de jetoane decât copiii vorbitori de limbă italiană - în conformitate cu ipoteza lui Chen. Rezultatele au rămas valabile şi atunci când au controlat atitudinile faţă de risc, IQ-ul, mediul familial şi zona rezidenţială.

Dar efectele limbii se pot extinde şi mai mult în lumea noastră fizică - influenţând modul în care ne orientăm în spaţiu. Limbile diferite ne pot forţa să gândim în termeni de "cadre de referinţă" specifice. După cum au arătat Boroditsky şi colega sa Alice Gaby, aborigenii Kuuk Thaayorre din Australia, de exemplu, folosesc direcţiile cardinale - nord, sud, est, vest - pentru a vorbi chiar şi despre lucruri banale, cum ar fi "ceaşca se află în sud-vestul tău". Acesta se numeşte cadru de referinţă "absolut" - coordonatele furnizate sunt independente de punctul de vedere al observatorului sau de locaţia obiectelor de referinţă.

Dar multe limbi, inclusiv engleza, folosesc termeni destul de stângaci pentru orientarea spaţială - cum ar fi "lângă", "la stânga", "în spatele" sau "deasupra". Ca şi cum acest lucru nu ar fi fost suficient, trebuie să calculăm şi în ce cadru de referinţă se aplică. Dacă cineva vă spune să ridicaţi tastele din dreapta unui computer, se referă la partea dreaptă a computerului sau la partea dreaptă a computerului din perspectiva dvs. atunci când vă aflaţi cu faţa la el? Primul se numeşte cadru de referinţă "intrinsec" (având două puncte de referinţă: calculatorul şi tastele), iar cel de-al doilea cadru de referinţă "relativ" (există trei puncte de referinţă: calculatorul, tastele şi observatorul).

Iar acest lucru poate modela modul în care gândim - şi navigăm. Tenbrink şi colegii săi au comparat utilizarea cadrelor de referinţă în limbile engleză şi spaniolă. Într-un experiment, ea a cerut oamenilor să decidă dacă un obiect, de exemplu o minge, se afla în stânga sau în dreapta unei figuri centrale: un animal, un om sau un obiect, pe baza a două descrieri date în engleză sau în spaniolă. De exemplu: "I see a dog. The ball is on the left of the dog." sau "I see a dog, the ball is on the dog's left."("Văd un câine. Mingea se află în partea stângă a câinelui". Sau: "Văd un câine, mingea este în stânga câinelui").

În limba engleză, aceste două descrieri pot desemna două părţi diferite ale câinelui, în timp ce în spaniolă ambele se referă la ceea ce vorbitorii de limba engleză ar crede că este "stânga câinelui".

Devine din ce în ce mai clar că limba influenţează modul în care gândim despre lumea din jurul nostru şi despre călătoria noastră prin ea.

Monolingvii spanioli au localizat mingea folosind cadrul de referinţă intrinsec în 78% din timp, iar cei englezi în 52% din timp. Vorbitorii de limba engleză au ales cadrul intrinsec doar dacă a fost folosită propoziţia posesivă "mingea se află în stânga câinelui". Fraza nu a contat pentru vorbitorii de spaniolă. Aceştia pur şi simplu preferau cadrul intrinsec, cu excepţia cazului în care obiectul era inanimat - era o vază sau o maşină, mai degrabă decât un câine, o statuie sau un om.

Într-un studiu ulterior, Tenbrink a arătat că vorbitorii bilingvi de spaniolă şi engleză se aflau undeva la mijloc între vorbitorii monolingvi de spaniolă şi engleză, fiind mai mult influenţaţi de cadrul de referinţă folosit cel mai frecvent în ţara în care locuiau. "Vorbitorii de limbă spaniolă şi engleză interpretează relaţiile spaţiale într-un mod uşor diferit", spune Tenbrink. "Iar odată ce vorbitorul vorbeşte ambele limbi, preferinţele lor se schimbă în moduri diferite. Mi s-a părut destul de fascinant, deoarece, în mod normal, oamenii nu vor realiza că preferinţele lor se schimbă pentru că au învăţat o a doua limbă."

În orice caz, este un lucru de care trebuie să ţineţi cont dacă alegeţi un loc de întâlnire cu cineva care vorbeşte o limbă diferită de a dumneavoastră.

De asemenea, vorbitorii unor limbi se concentrează mai mult pe acţiuni decât pe contextul mai larg. Atunci când vizionau videoclipuri care implicau mişcare, vorbitorii de engleză, spaniolă, arabă şi rusă aveau tendinţa de a descrie ceea ce se întâmpla în termeni de acţiune, cum ar fi "un om care merge". Vorbitorii de germană, afrikaans şi suedeză, pe de altă parte, s-au concentrat asupra imaginii holistice, inclusiv asupra punctului final, descriind-o ca fiind "un om merge spre o maşină".

Athanasopoulos îşi aminteşte un incident care a scos în evidenţă modul în care acest lucru poate interfera cu navigaţia. În timp ce lucra la un proiect lingvistic, a plecat într-o excursie cu un grup de cercetători internaţionali în zona rurală din Anglia. Cu scopul de a ajunge de la un oraş la un mic sat, au fost nevoiţi să treacă printr-o proprietate privată, traversând un câmp, aşa cum le indica un panou cu următorul mesaj: "Traversaţi câmpul în diagonală". Pentru vorbitorii de limba engleză şi spaniolă, acest lucru a fost intuitiv. Dar un vorbitor de germană a ezitat, părând uşor confuz. Atunci când i s-a arătat drumul peste câmp, la capătul căruia se afla o biserică, a concluzionat în cele din urmă: "Ah, deci vreţi să spuneţi că ar trebui să mergem spre biserică?". Avea nevoie de un punct de început şi de sfârşit pentru a-şi imagina diagonala la care se referea semnul.

Pe măsură ce acest corpus de cercetare se dezvoltă, devine din ce în ce mai clar că limbajul influenţează modul în care gândim despre lumea din jurul nostru şi modul în care acţionăm. Ceea ce nu înseamnă că o limbă este "mai bună" decât alta. După cum susţine Tenbrink, "o limbă va dezvolta ceea ce au nevoie utilizatorii ei".

Dar faptul de a fi conştient de modul în care diferă limbile vă poate ajuta să gândiţi, să navigaţi şi să comunicaţi mai bine. Şi, deşi faptul de a fi multilingv nu vă va face neapărat un geniu, cu toţii putem obţine o perspectivă nouă şi o înţelegere mai flexibilă a lumii prin învăţarea unei limbi noi.

* Miriam Frankel şi Matt Warren sunt jurnalişti de ştiinţă şi autori ai cărţii Are You Thinking Clearly?