Mister în Japonia: Numărul de infecţii streptococice cu rată de mortalitate ridicată atinge un nivel record

.
. (Youtube - captură ecran)
D.B.
15.03.2024

Experţii avertizează că o infecţie bacteriană rară, dar periculoasă, se răspândeşte într-un ritm record în Japonia, iar oficialii se străduiesc să identifice cauza, informează The Guardian.

Se aşteaptă ca numărul de cazuri în 2024 să depăşească numărul record de anul trecut, în timp ce creşte îngrijorarea că cea mai dură şi potenţial mortală formă a bolii streptococice de grup A - sindromul de şoc toxic streptococic (STSS) - va continua să se răspândească, după ce prezenţa unor tulpini extrem de virulente şi infecţioase a fost confirmată în Japonia.

Institutul Naţional de Boli Infecţioase (NIID) a declarat: "Există încă mulţi factori necunoscuţi cu privire la mecanismele care stau la baza formelor fulminante (severe şi bruşte) de streptococ şi nu suntem în stadiul în care să le putem explica".

Conform cifrelor provizorii publicate de NIID, anul trecut au fost raportate 941 de cazuri de STSS. În primele două luni ale anului 2024, au fost deja înregistrate 378 de cazuri, infecţiile fiind identificate în toate cele 47 de prefecturi din Japonia, cu excepţia a două.

Deşi persoanele în vârstă sunt considerate cu un risc mai mare, tulpina de grup A duce la mai multe decese în rândul pacienţilor sub 50 de ani, potrivit NIID. Dintre cele 65 de persoane sub 50 de ani care au fost diagnosticate cu STSS între iulie şi decembrie în 2023, aproximativ o treime, adică 21, au murit, a relatat ziarul Asahi Shimbun.

Cele mai multe cazuri de STSS sunt cauzate de o bacterie numită streptococcus pyogenes. Cunoscută mai frecvent sub numele de streptococ A - aceasta poate provoca dureri de gât, mai ales la copii, şi mulţi oameni o au fără să ştie şi nu se îmbolnăvesc.

Dar bacteria foarte contagioasă care provoacă infecţia poate, în unele cazuri, să provoace boli grave, complicaţii de sănătate şi deces, în special la adulţii de peste 30 de ani. Aproximativ 30% dintre cazurile de STSS sunt fatale.

Persoanele în vârstă pot prezenta simptome asemănătoare răcelii, dar, în cazuri rare, simptomele se pot agrava şi pot include faringita streptococică, amigdalită, pneumonie şi meningită. În cele mai grave cazuri, se poate ajunge la insuficienţă de organe şi necroză.

Potrvit unor experţi, creşterea rapidă a numărului de cazuri de anul trecut a fost legată de ridicarea restricţiilor impuse în timpul pandemiei de coronavirus.

În mai 2023, guvernul a retrogradat statutul Covid-19 de la clasa a doua - care include tuberculoza şi SARS - la clasa a cincea, plasându-l pe picior de egalitate juridică cu gripa sezonieră. Schimbarea a însemnat că autorităţile locale nu mai puteau să impună persoanelor infectate să stea departe de locul de muncă sau să recomande spitalizarea.

De asemenea, această măsură a determinat oamenii să-şi lase garda jos, într-o ţară în care purtarea măştii, igienizarea mâinilor şi evitarea celor "trei C" au fost considerate drept factori care au menţinut numărul decesele cauzate de Covid-19 la un nivel relativ scăzut. Aproximativ 73.000 de decese cauzate de Covid-19 au fost înregistrate, comparativ cu peste 220.000 în Marea Britanie, care are o populaţie puţin peste jumătate din cea a Japoniei.

Ken Kikuchi, profesor de boli infecţioase la Tokyo Women’s Medical University, afirmă că este "foarte îngrijorat" de creşterea dramatică din acest an a numărului de pacienţi cu infecţii streptococice invazive severe.

El crede că reclasificarea Covid-19 a fost cel mai important factor care a stat la baza creşterii numărului de infecţii cu streptococcus pyogenes. Acest lucru, a adăugat el, a determinat mai multe persoane să renunţe la măsurile de bază pentru prevenirea infecţiilor, cum ar fi dezinfectarea regulată a mâinilor.

"În opinia mea, peste 50% dintre japonezi au fost infectaţi cu SARS-CoV-2 (virusul care provoacă Covid-19). Starea imunologică a oamenilor după recuperarea în urma Covid-19 ar putea modifica susceptibilitatea lor la unele microorganisme. Trebuie să clarificăm ciclul de infecţie al bolilor severe invazive cu streptococcus pyogenes şi să le punem sub control imediat", a declarat Kikuchi pentru publicaţia citată.

Infecţiile streptococice, precum şi cele cu Covid-19, se răspândesc prin picături şi contact fizic. Bacteria poate infecta pacienţii şi prin intermediul rănilor de la nivelul mâinilor şi picioarelor.

Infecţiile cu streptococ A sunt tratate cu antibiotice, dar pacienţii cu boala streptococică invazivă mai severă de grup A vor avea probabil nevoie de o combinaţie de antibiotice şi alte medicamente, împreună cu o atenţie medicală intensivă.

Ministerul japonez al Sănătăţii recomandă ca oamenii să ia aceleaşi măsuri de precauţie de bază în materie de igienă împotriva streptococului A care au devenit parte din viaţa de zi cu zi în timpul pandemiei de coronavirus.

"Vrem ca oamenii să ia măsuri preventive, cum ar fi păstrarea mâinilor curate şi respectarea etichetei tusei", a declarat ministrul Sănătăţii, Keizo Takemi, reporterilor la începutul acestui an, potrivit Japan Times.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor