Misiunea TESS descoperă primul „geamăn” terestru la 100 de ani lumină
Observatorul spaţial TESS (Transiting Exoplanet Survey Satellite) al NASA a localizat prima planetă de dimensiuni apropiate Pământului, aflată la distanţă optimă faţă de steaua sa, care permite ca apa să poată rămâne în stare lichidă la suprafaţă.
Oamenii de ştiinţă au confirmat descoperirea exoplanetei, denumite TOI 700 d, şi prin intermediul observaţiilor derulate cu Spitzer Space Telescope al NASA au modelat mediile potenţiale ale planetei pentru a ajuta la informarea observaţiilor viitoare.
Satelitul TESS monitorizează în acelaşi timp întinderi mari de cer, numite sectoare, timp de 27 de zile. Această monitorizare amplă permite satelitului să urmărească în timp real schimbările în luminozitatea stelară cauzate de o planetă orbitantă care traversează în faţa stelei sale din perspectiva noastră, eveniment numit tranzit. TESS a identificat trei obiecte pe orbita stelei TOI 700 (Tess Object of Interest).
La 100 de ani lumină
TOI 700 d este una dintre puţinele planete de dimensiunea Pământului descoperite până acum în zona locuibilă a unei stele, se află la aproximativ 101,5 ani lumină de Soare, fiind o candidată excelentă pentru continuarea observaţiilor cu ajutorul altor instrumente.
TOI 700 este o stea pitică roşie de aproximativ 40% din masa Soarelui şi respectiv cu 50% mai puţin fierbinte decât Soarele.
Cea mai apropiată planetă de această stea este TOI 700 b – o planetă telurică, de dimensiuni apropiate Pământului, ce îşi încheie mişcarea de revoluţie în doar 10 zile. Cea de-a doua planetă din acest sistem, TOI 700 c, este de 2,6 ori mai mare decât Pământul şi este o planetă gazoasă, un fel de „mini-Neptun” ce încheie o orbită completă în 16 zile.
TOI 700 d, cea de-a treia planetă descoperită în jurul stelei TOI 700, este cea care a atras imediat atenţia astronomilor. Această planetă este cu doar 20% mai mare decât Terra şi încheie o orbită în 37 de zile. Planeta primeşte aproximativ 86% din energia pe care Pământul o preia de la Soare şi se află în „zona de aur”, fiind suficient de aproape de steaua sa pentru ca eventuala apă de la suprafaţă să nu îngheţe şi respectiv suficient de departe pentru a nu se evapora complet – condiţie considerată primordială pentru eventuala apariţie şi evoluţie a vieţii. Steaua a fost clasificată în mod eronat în baza de date TESS drept mai asemănătoare cu Soarele nostru, ceea ce însemna că planetele păreau mai mari şi mai calde decât sunt cu adevărat.
Mai mulţi cercetători, inclusiv Alton Spencer, un elev de liceu care lucrează cu membrii echipei TESS, au identificat eroarea.
„Când am corectat parametrii stelei, dimensiunile planetelor sale au scăzut şi ne-am dat seama că cea mai exterioară era cam de dimensiunea Pământului şi în zona locuibilă”, a spus Emily Gilbert, o studentă de la Universitatea din Chicago. "În plus, în 11 luni de date nu am văzut licăriri ale stelei, ceea ce îmbunătăţeşte şansele ca TOI 700 d să fie locuibilă şi să faciliteze modelarea condiţiilor sale atmosferice şi de suprafaţă".
Gilbert şi alţi cercetători au prezentat descoperirile la cea de-a 235-a întâlnire a American Astronomical Society din Honolulu şi trei documente - dintre care unul a fost realizat de Gilbert - au fost trimise revistelor ştiinţifice.
Articol de referinţă: NASA Planet Hunter Finds its 1st Earth-size Habitable-zone World