Mişcarea Populară Antimafie: Doar un candidat unionist poate să-l învingă pe Dodon la prezidenţiale în turul doi
alte articole
Politiciana Daniela Bodrug, susţine că în calitate de prim-vicepreşedinte al Mişcării Populare Antimafie, şi-a asumat răspunderea să ducă tratative cu partidele unioniste în vederea unirii forţelor unioniste pentru un scop politic bine conturat şi declarat public pentru alegătorii care simt româneşte şi care votează proiecte politice de unire a Republicii Moldova cu România.
În acest context, Bodrug cere liderilor partidelor unioniste să-şi retragă declaraţiile de intenţie de a candida la alegerile prezidenţiale, făcând referire aici la Dorin Chirtoacă, Octavian Ţîcu, Valeriu Munteanu şi Vlad Ţurcanu.
Mai mult decât atât, aceasta consideră că liderii de partid ar trebui să se retragă din prim-planul negocierilor şi să desemneze negociatori în acest sens, care vor putea să dezbată toate candidaturile propuse şi în final să se vină cu un candidat comun.
În vederea identificării negociatorilor, Daniela Bodrug le-a dat partidelor unioniste termen de o săptămână până la data de 19 ianuarie, ca ulterior, la 21 ianuarie, să aibă loc, deja, prima rundă de negocieri pe probleme concrete.
Există o singură posibilitate de a răsturna scenariul în care Dodon ar deveni din nou preşedintele Republicii Moldova şi anume identificarea unui candidat unionist capabil să o învingă pe Maia Sandu în primul tur, a punctat Bodrug.
Totodată, aceasta a menţionat că, deşi este o sarcină grea trecerea unui candidat unionist în turul doi, „odată îndeplinită această sarcină, Dodon nu va mai fi preşedinte al Republicii Moldova. Doar un candidat unionist poate să-l învingă pe Dodon în turul doi, iar acest lucru poate pune începutul redefinirii şi reclădirii unionismului în RM”.
„Din păcate mişcarea unionistă din Republica Moldova de aproape 30 de ani mereu a făcut jocul, direct sau indirect, al forţelor pro-ruseşti şi al forţelor declarate pro-europene, mă refer la partidele de centru-dreapta care de fapt erau mafiotizate şi aveau interese mafiote de a veni la guvernare prin declaraţii de formă pentru publicul pro-european şi în favoarea unei colaborări cu România”, a declarat Daniela Bodrug în cadrul unei conferinţe de presă.
Mai mult decât atât, politiciana consideră că tot ceea ce se întâmplă în ultimii ani la acest capitol este din cauza nesăbuinţei liderilor unionişti şi a altor interese nedeclarate.
Mai mult decât atât, Bodrug a ţinut să puncteze că în Republica Moldova, mişcarea unionistă a fost întotdeauna ostatică intereselor pro-ruseşti şi mafiote. Aceasta a mai adăugat că toate acestea se întâmplă din cauză că viziunea liderilor unionişti de la Chişinău asupra partidelor unioniste, asupra actului de unire dintre Republica Moldova şi România întotdeauna a avut la bază o mentalitate moldovenească, punctând că se referă la mentalitatea sovietică.
„Elementul corupt care a fost impregnat pe liderii politici unionişti” este, în opinia prim-vicepreşedintei Mişcării Antimafie, un alt factor influent în luarea deciziilor privind unirea.
„Din păcate, istoria liderilor unionişti este una despre care este jenant să vorbeşti, dar trebuie să recunoaştem că liderii unionişti au colaborat cu mafioţii, au fost în concubinaj cu guvernele mafiotizate, au jucat în interesul grupărilor mafiote, fie voit, fie nevoit, de cele mai multe ori fiind ostateci propriilor acţiuni corupte”, a conchis Bodrug.