Ministrul Mediului "decapitează" Romsilva

Cinci din cei şapte membri ai Consiliului de Administraţie al Romsilva, în frunte cu preşedintele, au fost demişi joi din funcţie de către ministrul Mediului.
Ministrul mediului, Cristiana Paşca-Palmer (Facebook)
Loredana Diacu
05.02.2016

Preşedintele şi patru membri ai Consiliului de Administraţie al Romsilva au fost demişi joi de ministrul Mediului, Cristiana Paşca-Palmer.

Potrivit comunicatului de presă remis de minister, demiterea are la bază faptul că preşedintele CA al Romsilva nu a analizat situaţia directorului general al Regiei Naţionale a Pădurilor, Adam Crăciunescu, inculpat într-un dosar penal şi blocajul produs licitaţiilor de masă lemnoasă de care este acuzată regia. Deciziile CA sunt lipsite de imparţialitate şi independenţă, mai susţine ministrul.

"Motivaţia deciziei privind revocarea preşedintelui CA care, în acelaşi timp, este şi reprezentantul MMAP (autoritatea tutelară) în cadrul Consiliului, este aceea că nu a supus analizei CA două aspecte care constituiau un potenţial prejudiciu pentru Romsilva."

Este vorba atât de calitatea de inculpat a directorului demisionar al RNP Romsilva într-un dosar de cercetare penală, încă din ianuarie 2015, cât şi de blocajul licitaţiilor de masă lemnoasă din decembrie 2015. În ceea ce priveşte decizia pentru ceilalţi patru membri revocaţi, motivaţia o constituie încălcarea principiilor de bună guvernanţă, prin faptul că aceştia au deţinut, concomitent, în cadrul RNP, atât funcţie de decizie, cât şi funcţie de execuţie. Ca urmare, s-a considerat că deciziile CA sunt lipsite de imparţialitate şi independenţă, având în vedere faptul că cei patru membri sunt personal executiv în subordinea directorului general al RNP Romsilva", se arată în comunicat.

Reamintim că pe 26 ianuarie, mii de oameni au venit din toată ţara în faţa Guvernului, pentru a protesta împotriva creşterii cu 300% a preţului minim de pornire la licitaţiile de vânzare a masei lemnoase. Reprezentanţii industriei lemnului şi mobilei cer guvernului să reprogrameze licitaţiile la preţul de pornire de anul trecut şi să modifice HG 924/2015.

Ulterior acestui protest, Corpul de Control al primului-ministru a început o acţiune de control la Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva iar Guvernul a modificat Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, în sensul clarificării modului în care se determină preţurile de referinţă şi preţurile de pornire.

În ceea ce-l priveşte pe Adam Crăciunescu, personaj al cărui nume apare în dosarul vizând retrocedarea ilegală a 43.000 ha de păduri, acesta a fost înlăturat din Consiliul de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, abia pe 15 ianuarie, după ce Ministerul Mediului a pus piciorul în prag şi a semnat ordinul de revocare din funcţie a acestuia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor