Ministrul Finanţelor cere poliţe RCA mai ieftine pentru tineri
alte articole
La scurt timp după ce tarifele exagerat de mari pe care asiguratorii le cer tinerilor pentru poliţele RCA au făcut vâlvă în presă, ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov s-a autosesizat şi el cu privire la această problemă.
Astfel, potrivit Mediafax, ministrul solicită conducerii Autorităţii pentru Supraveghere Financiara (ASF) să reanalizeze şi să regândească sistemul de asigurări RCA pentru tinerii sub 25 de ani, având în vedere că majoritatea acestora nu-şi permit să plătească tarife de peste 2.000 lei.
"Actuala realitate este una care îi pune pe tineri în dificultatea de a plăti nişte poliţe RCA care pot ajunge să fie chiar mai scumpe decât maşina pe care o conduc. Trebuie identificată o soluţie pentru a nu pune presiune pe tineri. Sunt convins că marea parte a acestora nu îşi vor putea permite să plătească un RCA de peste 2.000 de lei. Am încredere că speţa va fi reanalizată de către ASF, astfel încât să venim în sprijinul tinerilor şi nu împotriva lor", a declarat ministrul Finanţelor, într-un comunicat de presă, citat de Mediafax.
Potrivit sursei citate, în decembrie 2014, preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, a declarat la comisia pentru buget din Camera Deputaţilor că va reanaliza până în februarie situaţia poliţelor RCA pentru tineri, pentru a vedea de ce sunt atât de mari. Negriţoiu a mai adăugat că această problemă va fi monitorizată permanent în 2015 şi că "va trebui să se definească noţiunea de tineret."
În timp ce Negriţoiu analiza, potrivit unei analize publicate de Gândul, o parte din companiile de asigurări au majorat, în ultimele două luni, tarifele RCA valabile din ianuarie 2015, cu 5%-27%, vizaţi fiind şoferii de până în 25 de ani. În consecinţă, un şofer de 25 de ani, care are permis auto de 7 ani şi nu a avut niciun accident de când conduce, va achita pentru poliţa RCA, din 2015, un tarif cuprins între 1.408 lei la Grupama şi 2.091 lei la Euroins, sumă prohibitivă pentru cei mai mulţi dintre tineri, la vârsta respectivă fie studenţi, fie la început de carieră şi deci slab plătiţi.