Ministrul Apărării: "Cred că nu mai trebuie să stăm cu capul plecat. România şi-a făcut temele privind de aderarea la Schengen"

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a afirmat luni, înaintea şedinţei Uniunii Social Liberale, că România nu trebuie să stea cu "capul plecat, pentru că “şi-a făcut temele privind aderarea la Schengen”. Duşa consideră că ţara noastră este un stat al Uniunii Europene (UE) cu drepturi depline care trebuie să-şi apere "demnitatea şi onoarea", anunţă B1 TV.
Mircea Duşa, ministrul apărării naţionale (Epoch Times România)
Ana Petrescu
04.03.2013

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a afirmat luni, înaintea şedinţei Uniunii Social Liberale, că România nu trebuie să stea cu "capul plecat, pentru că “şi-a făcut temele privind aderarea la Schengen”. Duşa consideră că ţara noastră este un stat al Uniunii Europene (UE) cu drepturi depline care trebuie să-şi apere "demnitatea şi onoarea", anunţă B1 TV.

"Cred că nu trebuie să mai stăm cu capul plecat. România este o ţară a UE cu drepturi depline. Trebuie să ne apărăm demnitatea şi onoarea. România şi-a făcut temele privind aderarea la Schengen", a declarat Mircea Duşa, întrebat cum vede ultimele evoluţii în procesul de aderare la Schengen.

Ministrul Apărării a mai adăugat că unii membri ai UE îşi schimbă poziţiile pe considerente subiective, în timp ce liderii de la Bucureşti au depus eforturi considerente pentru a securiza frontierele la un nivel compatibil cu cel mai modern standard în domeniu.

"De la o clipă la alta unii se schimbă şi pe considerente pe care nu le înţeleg, subiective, ne spun că se vor opune primirii noastre în Schengen. România a făcut eforturi deosebite şi financiare şi umane să-şi securizeze frontierele, a făcut eforturi deosebite pentru a avea cel mai modern sistem de supraveghere a frontierelor şi Centrul naţional de supraveghere este cel mai modern din Europa, care va fi compatibil în câteva luni cu centrul european de la Varşovia" , a mai comentat Mircea Duşa.

Ministrul federal de Interne de la Berlin, Hans-Peter Friedrich, a declarat, într-un interviu pentru Spiegel, că va opune la Consiliul JAI din 7-8 martie dreptul de veto al Germaniei împotriva aderării României şi Bulgăriei la spaţiul Schengen.

Hans-Peter Friedrich (CSU) doreşte împiedicarea unei aderări rapide a Bulgăriei şi României la spaţiul Schengen şi ridicarea controalelor de graniţă pentru cetăţenii acestora. Dacă în urma votului din cadrului reuniunii miniştrilor de Justiţie şi Afaceri Interne (Consiliul JAI - n.r.) ambele ţări vor fi admise, "intrarea acestora va fi împiedicată prin veto-ul german", a declarat Friedrich în interviul pentru Spiegel, anticipat printr-un rezumat apărut duminică în pagina online a Rheinische Post.

"Chiar şi considerarea aderării parţiale, adică intrarea cu aeroporturile şi porturile maritime, este scoasă de la masa discuţiilor", a completat ministrul german. "Extinderea spaţiului Schengen va fi acceptată de către cetăţenii noştri numai în condiţiile în care sunt asigurate premisele de bază", a spus Friedrich. "În momentul de faţă nu este cazul", a completat ministrul german de Interne.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor