Miniştri britanici: libera circulaţie a muncitorilor între Londra şi UE se va sfârşi după Brexit

Libertatea de circulaţie a muncitorilor între Uniunea Europeană şi Marea Britanie va fi suspendată după ce Londra se va retrage din bloc, potrivit declaraţiilor unor miniştri britanici.
Ministrul britanic al imigraţiei, Brandon Lewis. (Daniel Leal-Olivia/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
27.07.2017

“Libertatea de mişcare a forţei de muncă va fi suspendată după ce vom ieşi din Uniunea Europeană în primăvara anului 2019”, a declarat joi ministrul britanic al Imigraţiei, Brandon Lewis.

Lewis a precizat, de asemenea, că un nou sistem de imigrare va intra în vigoare până în aprilie 2019, când Marea Britanie este programată să iasă din UE.

“După ce am ieşit din UE, acest guvern va aplica propriile sale reguli şi cerinţe privind imigraţia, care vor acoperi nevoile companiilor britanice, dar şi cele ale societăţii în ansamblu”, a afirmat ministrul britanic de Interne, Amber Rudd.

“Doresc să liniştesc companiile şi cetăţenii UE în sensul că ne vom asigura că nu există nicio ‘margine de prăpastie’ după ce ieşim din bloc”, a adăugat ea.

O nouă cercetare arată că peste un milion de muncitori străini intenţionează să părăsească Marea Britanie, în timp ce Londra negociază Brexitul.

Conform unui sondaj desfăşurat de gigantul în consultanţă globală Deloitte, aproximativ 36% dintre muncitorii străini din Marea Britanie susţin că sunt pregătiţi să părăsească ţara până în 2022, în timp ce 26% plănuiesc să se mute de acolo până în 2020.

Aceste date arată că este probabil să plece circa 1,2 milioane de muncitori ne-britanici, din cei 3,4 milioane aflaţi în ţară. Ca urmare, se estimează că se va crea o criză serioasă în sectorul britanic al locurilor de muncă.

Cel mai probabil, muncitorii cu înaltă calificare din ţările europene vor părăsi Marea Britanie, aproximativ 47% dintre ei gândindu-se să facă această mişcare în următorii cinci ani.

Peste trei milioane de europeni locuiesc în prezent în Marea Britanie şi aproximativ un milion de britanici locuiesc în alte state UE. Problema drepturilor cetăţenilor este una dintre cele trei priorităţi ale negocierilor pentru Brexit, care au început luna trecută. Celelalte două elemente centrale sunt factura separării pe care Londra este presată să o achite şi problema Irlandei de Nord.

Conform rapoartelor, Marea Britanie şi UE au eşuat să ajungă la un acord în ceea ce priveşte drepturile cetăţenilor UE în Marea Britanie şi a drepturilor britanicilor în Europa după Brexit.

Există neînţelegeri serioase referitor la modul în care este acordată reşedinţa permanentă cetăţenilor UE în Marea Britanie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor