Michael Graczyk, jurnalistul de la AP care scrie despre execuţiile capitale, cu o singură slăbiciune
Jurnalistul Michael Gracyk de la Associated Press a văzut de 28 de ani murind 400 de condamnaţi la pedeapsa capitală. Nu a trăit o criză de conştiinţă, dar are o singură slăbiciune: nu mai poate asculta colinda 'Silent Night' cântată de un condamnat la moarte, scrie cotidianul Il Giornale în ediţia de marţi.
A stat de 400 de ori în spatele unui perete de sticlă, a văzut un om intrând într-o cameră mică de culoare verde ca de spital, gardienii care l-au ajutat să se întindă pe un pat şi legându-l cu curelele din piele prevăzute de lege. Apoi injecţiile letale, în gât şi braţe: un somnifer puternic, o otravă pentru a paraliza muşchii, o alta pentru a opri inima. De 400 de ori a auzit cum respiraţia condamnatului devine mai uşoară, iar după o mică tresărire cum a încetat cu totul. De 400 de ori s-a ridicat şi s-a dus într-un mic birou alăturat să scrie articolul despre ce s-a întâmplat.
Gracyk lucrează la sediul din Houston al agenţiei Associated Press şi din 1984 are sarcina de a urmări execuţiile condamnaţilor la moarte din statul Texas. Este o muncă solicitantă, puţin discontinuă. Ultima execuţie a fost în luna ianuarie. În alte perioade au loc şi trei pe săptămână. A ratat foarte puţine. Practic, doar de sărbători sau pentru că a avut o problemă ce nu putea fi amânată.
Nimeni în lume nu se poate lăuda că are experienţa lui privind modul în care moare un om. Nici gardienii din penitenciar, nici executorii şi nici preoţii nu au reuşit să privească în faţă abisul atât de mult timp. Unul dintre predecesorii săi din redacţia din Houston a atins cota de 189 de execuţii. Apoi a avut o criză de conştiinţă, a scris o carte şi a devenit unul dintre cei mai angajaţi militanţi împotriva pedepsei capitale.
Gracyk, 61 de ani, nu are astfel de probleme: 'Este mai rău să asişti la un accident de maşină. Cu injectia letală pare că vezi un om care adoarme'', spune el. Îşi apără rolul de martor al opiniei publice şi refuză să spună ce părere are despre pedeapsa cu moartea. 'Munca mea este de a relata o istorie şi a spune ce s-a întâmplat. Dacă mă implic emoţional mă expun criticilor', ţine să sublinieze el.
Atunci când asistă la o execuţie trebuie să aleagă dacă rămâne în sala rezervată rudelor victimelor sau în cea rezervată rudelor condamnatului. De obicei alege victimele. Dar numai pentru că, aşa cum a explicat, după ce condamnatul a murit este mai uşor să iasă şi să scrie rapid articolul.
Chiar şi povestea despre cum s-a născut specializarea sa este prozaică şi puţin sentimentală. 'Pe vremuri, execuţiile aveau loc la miezul nopţii şi niciunul dintre colegi nu vroia să meargă. Eu locuiesc la jumătatea drumului dintre închisoarea din Huntsville, unde au loc execuţiile, şi Houston. Pentru mine era destul de comod să mă întorc acasă. A fost cea mai bună soluţie', a explicat Gracyk.
Cu timpul, însă, Gracyk a devenit pasionat. A început să urmărească viaţa condamnaţilor, care între apeluri şi recursuri la Curtea Supremă stau 10 ani pe culoarul morţii. Cu unii s-a împrietenit chiar. Îi vizitează la închisoare pentru a avea discuţii îndelungate la vorbitor. Unul, în timp ce era deja legat de pat pentru injecţie, l-a salutat cu voce tare. 'Hei Mike, ce faci?'. Un altul, căruia i-a fost acordat dreptul de a da ultimul telefon, l-a sunat pe celular cu o oră înainte de execuţie: 'Totul este bine la tine?'', l-a întrebat. Gracyk a povestit acest lucru unui jurnalist fără a-şi ascunde nedumerirea: 'Urma să moară şi s-a gândit la mine. Ciudat, nu?'.
Rolul său a devenit mai important în timp. Până în urmă cu câţiva ani o serie de ziare din Texas trimiteau la execuţii un reporter de-al lor. Acestora li se alăturau, în cazurile mai importante, trimişii de la ziarele naţionale. Apoi, şi în redacţiile din SUA a venit ordinul de a face economii la cheltuieli şi diurne. Acum Gracyk este aproape întotdeauna singur şi toate ziarele din ţară preiau articolele sale. Lui îi revine să relateze lumii despre testamentul condamnaţilor din Texas. Ultimul, Rodrigo Hernandez, executat la 26 ianuarie, cu câteva minute înainte de injecţia letală a cerut să vorbească cu un ''ranger'' şi a mărturisit cele două crime de care a fost acuzat şi pe care în timpul procesului le-a negat întotdeauna. Pe patul de moarte a spus: 'Vă iubesc pe toţi'. Şi în timp ce somniferul îşi făcea efectul a adăugat: 'Chestiile astea mă înţeapă'.
Desigur că Associated Press a relatat aceasta, ca întotdeauna în jurnalismul american, precisă şi impersonală. Uneori, însă, chiar şi detaşatul Gracyk trădează un disconfort ascuns. I-a povestit unui coleg că în urmă cu mai mulţi ani, un condamnat pe punctul de a muri a început să cânte colinda de Crăciun 'Silent Night'. De atunci, este mai presus de puterea lui să o asculte.
