Metodă periculoasă de bronzare rapidă revine la modă
alte articole
"Bronzaţi cu orice preţ" pare să fie dorinţa unora dintre britanici, care mărturisesc că folosesc ulei de gătit pentru expunerea la soare. O metodă extrem de periculoasă lansată în anii '70 pare să se întoarcă.
Un sondaj solicitat de lanţul de hipermarketuri Asda a concluzionat că o cincime din britanici utilizează ulei de gătit pentru protecţie solară cu scopul de a se bronza mai repede. În plus, o treime din populaţie nu este interesată în mod absolut de produsele pentru protecţia solară, în ciuda faptului că unul din zece respondenţi a mărturisit că au suferit arsuri atât de grave încât au fost forţaţi să meargă la doctor, scrie The Telegraph într-un articol publicat sâmbătă 22 iunie (Fifth of Britons using cooking oil dangerously to achieve perfect sun tan, Asda warns).
Deşi este evident, trebuie reamintit faptul că uleiul de gătit nu oferă protecţie împotriva razelor ultraviolete şi contribuie la arderea pielii iar, pe termen lung, poate apărea cancer de piele.
În anii '60 şi '70, odată cu boom-ul turismului pentru soare şi plajă, multe persoane foloseau ulei pentru bebeluşi, ulei de nucă de cocos şi ulei de gătit pentru a accelera bronzarea, înainte ca oamenii de ştiinţă să descopere că razele UVA dăunează pielii.
Problema este că această tendinţă persistă şi astăzi, promovată de site-urile de frumuseţe, în care, fără rigoare medicală şi ştiinţifică, se afirmă în mod fals că uleiul poate accelera bronzarea.
"Folosirea uleiului de gătit este la fel ca şi expunerea la razele solare fără protecţie solară, îmbrăcăminte sau pălării. Este o tendinţă foarte îngrijorătoare. Trebuie să fii foarte atent la toate lucurile expuse pe web şi să te asiguri că sunt susţinute nu numai de dovezi anecdotice", a declarat Colin Cable, om de ştiinţă la Royal Pharmaceutical Society.
Emma Shields, manager de informaţii în domeniul sănătăţii la Cancer Research UK, consideră că orice bronzare care rezultă după folosirea uleiului de gătit este “departe de a fi un semn de sănătate”. "Bronzarea este, de fapt, un semn că pielea ta a fost afectată. Iar cu timpul aceste daune se pot acumula şi pot provoca cancer de piele", afirmă specialistul.
Atenţie deci, moda este trecătoare şi, de multe ori, chiar dăunătoare.