METEO: Cod Portocaliu de viscol şi Cod Galben de ninsori în aproape toată ţara
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de Cod Portocaliu, valabilă din noaptea de duminică spre luni şi în cursul zilei de luni. De duminică seară intră în vigoare şi Cod Galben de ninsori viscolite.
În judeţele Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Vaslui, Bacău, precum şi în zona de munte a judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, în a doua parte a nopţii de duminică spre luni şi în cursul zilei de luni, 29 decembrie, cantităţile de precipitaţii vor depăşi izolat 40...50 l/mp. Vântul va avea rafale de peste 70 – 80 km/h, viscolind şi troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.
Cod Galben
De duminică seară (28 decembrie) va ninge în cea mai mare parte a ţării, iar în jumătatea sudică a Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi nordul Olteniei vor fi ninsori abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Dobrogea şi în jumătatea de sud-est a Munteniei, precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei.
În Muntenia, Moldova, Dobrogea şi estul Olteniei, vântul se va intensifica şi va depăşi la rafală 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada.