Meduze de peste patru metri invadează coasta sudică a Argentinei (video)
alte articole
Specia de meduză care a invadat coasta din Puerto Madryn este cunoscută ştiinţific sub denumirea de Chrysaora plocamia, au declarat biologi de la Centrul Naţional din Patagonia (CENPAT) şi Institutul Naţional de Cercetare pentru Pescuit (INIDEP).
Referitor la efectele acestora asupra corpului uman, specialiştii au afirmat că "produc urticarie, astfel încât este recomandat să se evite orice fel de contact", potrivit raportului publicat în El Patagonico pe 26 decembrie. Cel mai bine este să se evite contactul direct al pielii cu tentaculele sale, care sunt prevăzute cu celule urticante numite nematociste. Din fericire, toxinele lor produc numai simptome locale de arsură şi inflamaţie, susţin biologii.
Nu este pentru prima dată când are loc o invazie a acestor meduze gigante în aceeaşi zonă. Acest lucru s-a întâmplat în 1997 şi 2000, au explicat biologii de la CENPAT, dar mai multe investigaţii afirmă că numărul lor este în creştere.
Hermes Mianzan, şef al proiectului INIDEP, afirmă că există două tipuri de factori privind creşterea numărului de meduze, potrivit raportului centrului de cercetare CONICET.
„Au fost identificate două situaţii. Una pe termen lung, recurentă şi de fluctuaţii globale, care persistă cel puţin în ultimele două secole; şi a doua este o creştere mică în ultima perioadă, începând cu anii 1970”, explică Mianzan, care şi-a prezentat analiza în revista Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).
Unii peşti se hrănesc cu meduze dar pescuitul excesiv al acestora provoacă proliferarea, a spus biologul.
„Din peste o sută de specii de peşti care există în Argentina, mai mult de 30 pot consuma “gelatina” de meduză ocazional sau în mod exclusiv“, spune Mianzan, „dar pescuitul elimină un potenţial prădător“.
Surse: Telam, El Litoral