Medicină în România (I): Cel mai mare spital din Vestul ţării nu mai face faţă exodului de personal
alte articole
Spitalul Judeţean din Timişoara, cea mai importantă unitate medicală din Vestul ţării, a ajuns într-o situaţie dramatică, o parte din cea mai importantă secţie, Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), fiind închisă. Motivul principal este incredibil: lipsa de personal. Culmea este că secţia închisă, „Trezire”, este una modernizată, fiind la blocul operator, unde sunt aduşi pacienţii imediat după operaţii pentru a fi supravegheaţi şi monitorizaţi de personalul specializat. De fapt, întreaga secţie ATI de la Spitalul Judeţean Timişoara a fost reabilitată complet în urmă cu câteva luni, fiind înlocuită toată infrastructura saloanelor, canalizarea, grupurile sanitare, fiind instalat şi un sistem special în caz de urgenţă. Investiţia, desfăşurată de-a lungul a câţiva ani, s-a ridicat la peste două milioane de euro. “Aici e linia frontului pe timp de pace. Aici ne luptăm cu moartea la propriu. Este un obiectiv important pentru toată comunitatea din Timişoara şi din vestul României, aici fiind ultima şansă pentru cele mai grave cazuri din întreaga zonă de vest a ţării. Aşa trebuie să gândim reanimarea, zonă de front în care se află semenii noştri şi în care ne putem afla şi noi mâine. Aici, dacă nu ai ce-ţi trebuie, preţul se plăteşte în vieţi omeneşti”, spunea prof. dr. Dorel Săndesc, şeful secţiei ATI, în urmă cu puţin timp, la inaugurarea incintei modernizate.
Acum, situaţia este din ce în ce mai gravă şi, dacă problemele persistă, încă o parte a secţiei ATI riscă să fie închisă în perioada următoare. “Din punctul meu de vedere problema cea mai dureroasă este personalul. Avem un deficit extraordinar de mare de personal, mai ales asistente medicale şi infirmiere. Această criză face ca o parte din secţia noastră să fie deja închisă. Noi avem un spaţiu modernizat la blocul operator, „Trezire” se numeşte, unde stau pacienţii după operaţii mai importante şi sunt supravegheaţi până sunt foarte bine. Acum noi nu putem folosi acel spaţiu pentru că nu avem personal“, a declarat pentru ziarul local „Opinia Timişoarei” prof. dr. Dorel Săndesc. “O parte din pacienţi trebuie aduşi la Terapie Intensivă pentru că nu avem unde să-i supraveghem şi asta blochează Terapia Intensivă care este tot timpul cu paturile ocupate. Nu putem face faţă solicitărilor, iar uneori pacienţii nu sunt supravegheaţi suficient şi merg direct pe secţii unde nu există suficient personal, aparatură, monitoare care să-i supravegheze. În curând, dacă nu se va rezolva deficitul din Terapia Intensivă, vom fi nevoiţi să reducem şi activitatea din ATI. Câteva paturi, un salon, vor fi dezafectate pentru că altfel nu putem asigura o îngrijire medicală corespunzătoare şi ne expunem la riscul unei complicaţii“, adaugă medicul.
La secţia ATI a Spitalului Judeţean din Timişoara lucrează 33 de asistente, în condiţiile în care ar fi nevoie de cel puţin 45, şi 12 infirmiere, deşi numărul necesar ar fi de 24. În acest moment, în întregul spital există un deficit de 110 asistente şi 70 de cadre de personal auxiliar.
Recent, sectorul sanitar a fost primul care a spart “embargoul” impus angajărilor în sistemul bugetar, odată cu anunţul subsecretarului de stat Raed Arafat, legat de deblocarea a 3.800 de posturi în Sănătate. Numărul este considerat însă unul infim de către sindicate, în raport cu nevoile din sistem. La Spitalul Judeţean din Timişoara au fost deblocate 13 posturi de asistente şi 12 posturi pentru personal auxiliar.
Conform unor informaţii ale Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, aproape 1.000 de cadre medicale timişene depun anual cereri pentru a putea pleca la muncă în străinătate.