Matei Dobrovie: Pavel Filip trebuie să laude investiţiile României şi în R. Moldova, nu doar în vizitele oficiale la Bucureşti
alte articole
Deputatul român Matei Dobrovie consideră că şedinţa comună a guvernelor României şi Republicii Moldova care a avut loc, joi, 22 noiembrie, la Bucureşti nu poate masca unele realităţi precum faptul că parcursul european al R.Moldova nu mai are nicio acoperire, iar PDM a inversat cursul în unul anti-european.
Mai mult, asistenţa macrofinanciară a fost sistată de UE din lipsa progreselor în reformarea justiţiei şi lupta anti-corupţie, vinovaţii pentru jaful miliardului tot nu au fost identificaţi şi nici banii recuperaţi iar Premierul Pavel Filip, a venit să ceară sprijinul guvernului de la Bucureşti după ce PDM a dat o palmă grea limbii române chiar în Anul Centenarului.
„R. Moldova derapează de la principiile statului de drept, iar România, chiar dacă ar vrea să aibă o susţinere pentru R. Moldova din postura de preşedinte al Consiliului UE, nu ar putea să obţină mare lucru.
În prezent trebuie să vorbim despre europenizare nu în sensul de a adera mâine la UE, dar de a pregăti, de a face reforme instituţionale pe care actuala putere de la Chişinău nu vrea să le facă: în justiţie, anticorupţie, reformă administrativă”, a adăugat deputatul român precizând că nu poate fi vorba nici despre un transfer de bune practici pentru impulsionarea reformelor cum a declarat Viorica Dăncilă deoarece Guvernul PSD-ALDE nu a condamnat anularea alegerilor pentru primăria Chişinău, nici furtul miliardului şi în general nu ia atitudine faţă de derapajele de peste Prut.
Matei Dobrovie subliniază că discursul premierului Filip, cu evidenţierea ajutorului financiar dat de România pentru reabilitarea grădiniţelor, a investiţiilor româneşti din R.Moldova, a necesităţii interconectării energetice, este frumos, dar nu iese din paradigma în care România trebuie să fie un sponsor care nu pune niciun fel de condiţii autorităţilor de la Chişinău, mai ales atunci când ceilalţi finanţatori nu mai oferă asistenţă.
Pe de altă parte, investiţiile României trebuie comunicate bine şi lăudate de guvernul Filip şi în R.Moldova, nu doar în vizitele oficiale la Bucureşti.
„Cât despre ridicarea tarifului de roaming pentru convorbirile telefonice, simbolic în ziua de 1 decembrie, acest lucru bun şi util nu poate să facă uitată cea mai mare palmă primită de România de la Chişinău în An Centenar - refuzul de a include limba română în Constituţie”, a conchis deputatul român.
Potrivit Radio Europa Liberă, Premierul moldovean Pavel Filip nu se întoarce chiar cu mâna goală la Chişinău. A obţinut diferite declaraţii de intenţie şi câteva acorduri ambigue. Nimic concret, însă, în afară de faptul că de 1 decembrie, Ziua Naţională a României, cetăţenii moldoveni şi cei români vor putea vorbi la telefon fără să plătească taxe de roaming.