Martirii Poliţiei Române, omorâţi de comunism, comemoraţi la Centrul Cultural MAI

Florin Şinca, lansare carte Martirii Poliţiei Române
Florin Şinca, lansare carte Martirii Poliţiei Române (Epoch Times România)
Comunismul a fost un regim experimental, in care teroarea si crima s-au legitimat ideologic. Urmasii tortionarilor de atunci traiesc printre noi. O mana de oameni se lupta de ani de zile sa arate crimele Holocaustului Rosu. Au bugete mici, sunt marginalizati si adesea amenintati. A trecut un sfert de veac din 1989.Putinele carti despre tortionari si ura au aparut la edituri sarace in tiraje mici. La Ministerul Afacerilor Interne este liniste si nepasare, ignoranta si integrare

Crimele regimului comunist instaurat cu tancurile sovietice au fost evocate la Centrul Cultural MAI, vineri 21 martie, unde a fost lansat şi volumul Martirii Poliţiei Române, autor comisar-şef Florin Şinca, transpus excelent în limbaj cinematografic de regizorul Andrei Nicolae Teodorescu .

Dacă despre persecuţia montată de regimul comunist împotriva poporului român s-a mai scris, despre crimele comise împotriva Poliţiei Române şi a poliţiştilor, nu s-a scris deloc. Un astfel de gol este umplut de volumul dlui Florin Şinca.

La 23 ian 1949 s-a înfiinţat Miliţia sau Direcţia Generală a Miliţiei. Regimul a numit-o la început Miliţia Populară dar nou creata miliţie nu avea nimic popular. Dacă Securitatea era braţul înarmat al Partidului, Miliţia a fost unul dintre organele care asigurau dictatura proletariatului.

Cum opoziţia din România a fost rapid anihilată sub ameninţarea terorii importate în România odată cu tancurile sovietice, imediat după instaurare, regimul comunist promovează în cadrul Miliţiei indivizi dintre cei mai îndoielnici. Principalul obiectiv al Miliţiei până în 1964 a fost represiunea, organizarea regimului de dresură prin teroare, cu care comunismul a reuşit să stăpânească România timp de patru decenii.

Primul şef al Miliţiei, Paul Cristescu a fost luptător în Brigăzile comuniste ale Spaniei, un om aflat pe listele Cominternului. Conform unui plan extrem de bine pus la punct, care a funcţionat asemănător în toate ţările ocupate, Poliţia a fost una dintre victimele regimului comunist proaspăt instaurat.

Între 1949 şi 1951 regimul a reuşit să înlocuiască 98% dintre cadrele din fosta Poliţie.

Pentru ca Miliţia să se poată naşte, Poliţia a trebuit distrusă, după cum bine s-a punctat în filmul dlui Andrei Nicolae Teodorescu. Elita Politiei interbelice a fost arestată în totalitate, guvernul Groza urmărind reţeta Moscovei de impunere a Noii Societăţi. Linia propagandistă a Partidului afirma că poporul român este cel care cere arestarea vechilor poliţişti, realitatea fiind însă că majoritatea arestărilor erau cerute de agenţii sovietici de la Bucureşti.

În noaptea de 11-12 martie 1945 au fost arestaţi toţi ofiţerii superiori de Poliţie din Bucureşti, prin ordinul lui Teohari Georgescu, ministru de interne. Şefii inspectoratelor şi chesturilor au fost înlocuiţi cu membri needucaţi, spălaţi pe creier de propaganda urii comuniste şi a luptei de clasă, proveniţi de obicei din pături defavorizate, muncitori necalificaţi, etc.

A fost creată aşa numita Poliţie Roşie, care acţiona orbeşte la comandă politică.

Peste 200 de poliţişti au murit în intervalul 1948-1964 în lagărele şi închisorile comuniste, iar alţi câteva mii au fost închişi. O serie de poliţişti au fost executaţi sumar în timpul anchetelor.

Volumul comisarului-şef Florin Şinca este o mărturie a malformării, mankurtizarii României, aruncând lumina necesară asupra procesului prin care Poliţia a fost transformată dintr-o instituţie de bază a oricărei societăţi moderne, responsabilă de asigurarea securităţii societăţii civile - într-o instituţie diabolică, gata să omoare la comanda politicului, ce nu avea nicio legătură cu spiritul românesc.

Este de asemenea mărturie a abuzurilor la care au fost supuşi unii membri marcanţi ai Politiei Române, care au înţeles să apere prin demnitate onoarea României în faţa asaltului criminal venit de la Răsărit.

“Comunismul a fost un regim experimental, în care teroarea şi crima s-au legitimat ideologic. Urmaşii torţionarilor de atunci trăiesc printre noi. O mână de oameni se luptă de ani de zile să arate crimele Holocaustului Roşu. Au bugete mici, sunt marginalizaţi şi adesea ameninţaţi. A trecut un sfert de veac din 1989. Putinele cărţi despre torţionari şi ura au apărut la edituri sărace în tiraje mici. La Ministerul Afacerilor Interne este linişte şi nepăsare, ignoranţă şi integrare. ... Niciun politisit martir nu a fost avansat post-mortem. Niciun deţinut politic nu se află în galeria Politiei. Niciun monument nu a fost ridicat. Niciun muc de lumânare nu s-a aprins. Nicio conştiinţă nu s-a cutremurat”.