Marţea Neagră 2. Şefa DNA anunţă dezastrul după adoptarea "ordonanţelor-elefant"

E mai rău decât ne aşteptam. Manevrele făcute de Guvernul Grindeanu practic lipsesc de relevanţă lupta împotriva corupţiei în România, a tras un semnal de alarmă şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Andrei Pricopie
01.02.2017

alte articole

Laura Codruţa Kovesi (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
01.02.2017

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat pentru Agerpres că nu poate să comenteze efectele actelor normative adoptate marţi seară, pe furiş, de Guvernul Grindeanu pentru că nu cunoaşte conţinutul acestora, însă a precizat că proiectul transmis în cursul aceleiaşi zile spre avizare CSM este mai rău decât cel iniţial şi lipseşte de relevanţă lupta împotriva corupţiei în România.

"Nu pot să comentez ce efecte vor avea OUG adoptate în această seară întrucât nu le-am citit. (...) În această seară, în jurul orei 19:00, am primit din partea CSM un proiect de OUG de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală pentru a ne exprima punctul de vedere până dimineaţă, la ora 9:00. În adresa Ministerului Justiţiei către CSM şi care ne-a fost trimisă odată cu proiectul se prevedea că acesta este trimis cu rugămintea de a fi avizat. Am fost surprinsă să văd că acest proiect nu conţine observaţiile pe care sistemul judiciar, în special DNA, le-a făcut la proiectul iniţial.

Mai mult decât atât, nu înţelegem de ce este aşa de mare urgenţă pentru a sta noaptea şi a da un punct de vedere pe legi atât de importante cum sunt Codul penal şi Codul de procedură penală. (...) Pot să spun că acest proiect nou este mai rău decât proiectul iniţial din perspectiva luptei anticorupţie, practic lipseşte de relevanţă lupta împotriva corupţiei în România dacă acest proiect de lege va fi adoptat", a declarat Kovesi.

Potrivit şefei DNA, adoptarea acestei ordonanţe ar favoriza persoanele care de acum încolo vor săvârşi infracţiunea de abuz în serviciu, mai ales că faptele care cauzează prejudiciu sub 200.000 de lei nu vor putea fi investigate, iar persoanele care le comit nu vor mai putea fi pedepsite.

În acelaşi timp, şefa DNA a atras atenţia că această OUG favorizează şi persoanele deja trimise în judecată sau acuzate pentru abuz în serviciu.

"Este interesant că în acest proiect au fost introduse anumite dispoziţii pentru a favoriza, pentru a ajuta persoanele care deţin funcţii de conducere atunci când acestea comit fapte de favorizarea infractorului sau de abuz în serviciu în legătură cu emiterea, aprobarea sau adoptarea unor acte normative.

Practic, dacă se adoptă acte normative prin care se comite prejudiciu sau cu încălcarea legii, acestea nu vor mai putea fi investigate - şi aici nu ne referim la acte normative de tipul legi sau OUG, ci la acte normative în sens larg, chiar şi la legislaţia secundară, respectiv HG, decizii, ordine de ministru care au caracter normativ. Dacă acestea se fac cu încălcarea legii şi produc prejudicii, ele nu vor mai putea fi investigate şi nici pedepsite", a explicat Kovesi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor