Marile corporaţii au resurse, dar le lipseşte motivarea pentru fuziuni şi achiziţii arată un studiu

Epoch Times România
23.04.2012

Mediul economic mai favorabil tranzacţiilor nu reuşeşte încă să convingă marile corporaţii să se angajeze în fuziuni şi achiziţii, conform ultimului Capital confidence barometer al Ernst & Young.

Studiul are la bază un sondaj desfăşurat în luna martie 2012, în cadrul căruia au fost chestionaţi peste 1.500 de executivi de top din 50 de ţări din întreaga lume.

Astfel, doar 31% dintre cei intervievaţi au declarat că intenţionează să se implice într-o activitate de achiziţii în următoarele 12 luni, în scădere faţă de nivelul de 41% înregistrat în octombrie 2011. Aceasta este cea mai mică valoare înregistrată de la primul barometru Ernst & Young, realizat la sfârşitul anului 2009.

În schimb, numărul companiilor care caută să vândă active a crescut de la 26% la 31%.

În ceea ce priveşte achiziţiile, companiile din domeniul serviciilor financiare, biotehnologiei, de petrol şi gaze, de tehnologie şi de produse de larg consum au declarat că sunt interesate să facă tranzacţii. Companiile din domeniul minier şi metalurgic, auto, al energiei şi utilităţilor sunt mai puţin încrezătoare în privinţa unor viitoare implicări în activităţi de fuziuni şi achiziţii.

Companiile cu sediul în India, Marea Britanie, SUA şi Germania s-au clasat printre cele mai predispuse să se implice în tranzacţii, în timp ce omoloagele lor din Japonia şi Rusia s-au dovedit mai precaute.

La întrebarea referitoare la pieţele ce sunt vizate pentru tranzacţii, primele cinci menţionate au fost China, India, SUA, Brazilia şi Indonezia.

Potrivit studiului, în ciuda contextului economic actual mult mai favorabil pentru revitalizarea tranzactiilor, principala caracteristică a politicii de fuziuni şi achiziţii rămâne mai degrabă prudenţa, decât încrederea. Cu un acces mai bun la credite şi dispunând de lichidităţi, multe companii au acum mijloacele şi metodele de a face tranzacţii, însă motivaţia lor este temperată de îngrijorările privind soliditatea şi durabilitatea redresării economice globale. Temerile companiilor în privinţa activităţii de fuziuni şi achiziţii pe termen scurt sunt determinate şi de imposibilitatea de a avea o perspectivă pe termen lung pentru anumite aspecte critice, cum ar fi valoarea de piaţă.

Acest decalaj între încrederea economică şi activitatea tranzacţională a companiilor este evidenţiat de datele recente. Astfel, la nivel global, volumul de fuziuni şi achiziţii a scăzut cu 22% în primul trimestru din 2012, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Combinaţia dintre creşterea profitului operaţional, reducerea costurilor prin programe dedicate şi prudenţa faţă de risc a dus la acumularea unor cantităţi importante de lichidităţi de către marile companii globale. Dintre companiile care au declarat fie că se vor angaja din nou în activităţi de fuziuni şi achiziţii, fie că se gândesc să o facă, aproape jumătate au spus că vor folosi aceste lichidităţi ca principală sursă de plată.

Creditarea ca mijloc de finanţare a înregistrat o creştere modestă în popularitate, generată de costurile ceva mai scăzute şi de o mai mare încredere a mediului de afaceri în disponibilitatea creditelor. Procentul celor care ar folosi credite pentru a finanţa o achiziţie a crescut la 39%, de la nivelul de 33% înregistrat cu şase luni în urmă.

Totodată, proporţia celor care consideră că situaţia economică mondială e pe cale de a se îmbunătăţi a crescut de la 26% în octombrie 2011, la 52% în aprilie 2012. Numai 20% dintre respondenţi au rămas pesimişti în ceea ce priveşte starea economiei faţă de 37% înregistraţi acum şase luni.

Indicatorii care măsoară nivelul de încredere în business au marcat o ameliorare generală. Astfel, s-au consemnat valori crescute ale încrederii în obţinerea unor rezultate financiare pozitive, în creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă, în accesul la credite şi ameliorarea mediului de reglementare. Singurul indicator în declin a fost cel al proporţiei de respondenţi care cred într-o perspectivă pozitivă a stabilităţii pe termen scurt, care a scăzut de la 14% în octombrie 2011, la 5% în prezent.

Încrederea în economie şi afaceri a revenit cel mai puternic în SUA şi în diverse zone ale Europei, inclusiv în Franţa şi în Marea Britanie. În contrast, încrederea în pieţele emergente a rămas la fel sau a scăzut, în special în cazul Indiei.

Relaxarea din zona Euro, ca urmare a restructurării datoriei Greciei şi perspectivele pozitive ale pieţei din SUA comparativ cu sfârşitul de an 2011, au dat mai multă încredere marilor corporaţii în ceea ce priveşte starea de sănătate a economiei globale.

Cu toate acestea, ţinând cont de faptul că 86% dintre companiile globale susţin că afacerile lor au fost afectate de criza continuă din zona Euro, există indicii că această recuperare a încrederii ar putea fi una fragilă şi dificil de susţinut.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor