Marea pandemie de gripă din 1919 şi cauzele ei

Acum 90 de ani, o epidemie globală de gripă a secerat viaţa a peste 50 de milioane de persoane, mai mulţi decât au murit în primul război mondial, declanşarea ei datorându-se secretomaniei militare, dar şi sfârşitului războiului, scrie Der Spiegel.

În mai 1918, agenţia de ştiri Fabra anunţa apariţia la Madrid a "unei boli ciudate, cu caracter epidemic", afirmând că "epidemia are o formă uşoară, iar cazuri letale nu au fost înregistrate". Scurta ştire a agenţiei Fabra a intrat în istorie drept una din cele mai mari falsuri mediatice ale secolului XX. "Ciudata" boală, cum o numea agenţia, era o gripă ucigaşă, provocată de virusul gripei aviare de tip A, extrem de agresiv şi cu o capacitate uriaşă de multiplicare. În cei doi ani care au urmat, epidemia a secerat după noile calcule viaţa a cel puţin 50 de milioane de oameni, de peste trei ori mai mult decât cei 15 milioane de morţi rezultaţi din război, putând fi comparată ca efect doar cu Marea Ciumă din 1348, care a decimat acum 570 de ani o treime din populaţia Europei.

În timp ce, în vara şi toamna lui 1918, germanii, britanicii, francezii şi americanii se măcelăreau reciproc în tranşee, în spatele frontului lua startul o moarte tăcută, care secera civilii la fel de nemilos ca şi pe soldaţi. Printre victimele ei s-au aflat numeroase personalităţi, ca de exemplu poetul francez Guillaume Appolinaire, pictorul german Egon Schiele, fiica lui Sigmund Freud, Sophie, sau sociologul Max Weber. Pandemia a pornit din SUA, soldaţii americani, aduşi în Europa în 1917, pentru a lupta de partea Antantei, transportând boala peste Atlantic. Istoricii au stabilit ca locaţie de origine a bolii comitatul Haskell din statul american Kansas, acolo unde medicul Loring Miner trata în ianuarie-februarie 1918 pacienţi cu simptome neobişnuite de gripă. Semnalul de alarmă trimis autorităţilor de către medic nu a găsit ascultare, iar după ce la sfârşitul lui februarie trei bărbaţi din comitat au fost înrolaţi în armată, boala a izbucnit în tabăra de instrucţie Camp Fuston, la vest de Kansas City. Trei săptămâni mai târziu 38 de recruţi erau morţi iar 1100 grav bolnavi.

Din cauza cenzurii din statele aflate în război, abia dacă au fost date relatări despre gripa în plină evoluţie, cu excepţia Spaniei neutre, unde ştirea despre epidemie cu greu putea fi ascunsă, în condiţiile în care în mai 1918 fiecare al treilea madrilen era bolnav de gripă, inclusiv regele şi membri ai cabinetului. Acesta este şi motivul pentru care noua epidemie a fost denumită "gripa spaniolă", existând şi alte denumiri alternative precum "febra de Flandra" la englezi, "guturaiul fulger" (Blitzkatarrh) la germani, "Knock-me-down-fever" (febra care mă pune la pământ) la americani sau "febra muştii de nisip" la italieni.

În curând, armatele de pe frontul de vest au făcut cunoscute cazuri de boală care au depăşit numărul soldaţilor scoşi din luptă prin rănire. Marina britanică a înregistrat curând 10.000 de bolnavi, nemaiputând ieşi în larg. La sfârşitul războiului, armata americană pierduse tot atâţia soldaţi din cauza virusului câţi a pierdut prin operaţiunile de război. Adăugând pe cei decedaţi de gripă în SUA, epidemia a provocat moartea a 675.000 de americani, speranţa de viaţă a populaţiei americane scăzând cu zece ani. Autorităţile germane au reacţionat mai întâi relaxat la ştirile din Spania. Administraţia municipală din Nuernberg anunţa în iunie 1918 că starea sănătăţii în oraş este "favorabilă", pentru ca doar puţin mai târziu oamenii să înceapă să se prăbuşească în plină stradă. Altfel decât în mod normal, această formă de gripă ucidea persoane cu vârste între 20 şi 40 de ani şi nu bătrâni, bolnavi sau copii mici. Autorităţile însele nu au contribuit prea mult, prin măsurile luate fără tragere de inimă, la ameliorarea situaţiei. S-au închis ce-i drept şcoli, dar teatrele şi cinematografele au rămas deschise, dat fiind că guvernul se temea că fără o astfel de distragere a atenţiei ar putea izbucni tulburări.

Primul val de gripă din mai 1918 era însă doar începutul, în octombrie pornind cel de-al doilea val peste întreaga Europă şi lume. În SUA, medicii de pe coasta de est cereau colegilor lor de pe coasta Pacificului, pe un ton sumbru: "Faceţi rost de toţi tâmplarii disponibili şi puneţi-i să fabrice coşciuge. Apoi luaţi toţi lucrătorii stradali şi puneţi-i să sape gropi. Doar aşa aveţi o şansă ca numărul cadavrelor să nu depăşească capacitatea voastră de a le îngropa". Un alt treilea val a urmat apoi în 1919.

Gripa spaniolă a fost un fenomen global, apărând în Europa şi SUA, în regiuni îndepărtate ale Rusiei la fel ca şi în India, unde numărul victimelor a depăşit 17 milioane, în Africa de Vest şi în Filipine. În Samoa 20 la sută din populaţie a fost decimată. Experţii consideră că numărul total al persoanelor infectate a fost de 500 de milioane, o treime din populaţia de atunci a planetei. Pe atunci nu se ştia încă despre ce virus este vorba, existenţa virusului gripei fiind demonstrată ştiinţific abia în 1933, aşa că iraţionalul a luat locul raţionalului iar teoriile conspiraţioniste au făcut valuri, una din teorii afirmând că germanii au trecut la războiul biologic şi au contaminat dozele de conserve spaniole. Autorităţile au trecut la măsuri mai dure, la New York, spre exemplu, fiind arestate 500 de persoane care au scuipat în stradă, contrar interdicţiei poliţiei. Cine nu purta mască pe faţă era amendat. Ironia sorţii, sfârşitul războiului a reprezentat o catastrofă din punct de vedere al gripei, în întreaga lume oamenii aruncându-se unii în braţele altora cu ocazia armistiţiului şi infectându-se reciproc, în timp ce la paradele cu ocazia victoriei mii de oameni s-au adunat la un loc, iar agentul patogen s-a putut răspândi în voie. Totodată, sfârşitul luptelor a dus la mişcări masive de trupe, soldaţi din toată lumea întorcându-se acasă şi transportând virusul ca suvenir mortal.