Marea Britanie, Franţa şi alte 23 de ţări condamnă Israelul pentru "uciderea inumană" a civililor în Gaza

Ruine în Khan Younis, Gaza (Ashraf Amra/Anadolu via Getty Images)
Redacţia
22.07.2025

Un grup de 25 de ţări occidentale, printre care Marea Britanie, Franţa şi Canada, a declarat luni că Israelul trebuie să pună capăt imediat războiului din Gaza şi a criticat ceea ce a numit „uciderea inumană” a palestinienilor, inclusiv a sute de persoane în apropierea punctelor de distribuire a alimentelor, transmite Reuters.

Într-o declaraţie comună, ţările au condamnat ceea ce au numit „livrarea cu ţârâita a ajutorului umanitar” acordat palestinienilor din Gaza şi au calificat drept „îngrozitor” faptul că peste 800 de civili au fost ucişi în timp ce căutau ajutor.

Majoritatea celor ucişi se aflau în apropierea locaţiilor Fundaţiei Umanitare din Gaza (GHF), pe care Statele Unite şi Israelul au susţinut-o pentru a prelua distribuirea ajutorului în Gaza de la o reţea condusă de Organizaţia Naţiunilor Unite.

"Modelul de livrare a ajutoarelor adoptat de guvernul israelian este periculos, alimentează instabilitatea şi privează locuitorii din Gaza de demnitatea umană. Suferinţa civililor din Gaza a atins noi cote", se afirmă într-o declaraţie comună a miniştrilor de Externe din ţările sus menţionate.

Apelul lansat de aproximativ 20 de ţări europene, precum şi de Canada, Australia şi Noua Zeelandă, pentru încetarea războiului din Gaza şi distribuirea ajutorului provine din multe ţări aliate cu Israelul şi cu cel mai important susţinător al său, Statele Unite.

Printre cei care cer încetarea războiului se numără patru din cele cinci ţări din aşa-numita alianţă de schimb de informaţii Five Eyes, care include SUA.

Ministerul de Externe al Israelului a obiectat spunând că declaraţia este „deconectată de realitate” şi că va transmite un mesaj greşit Hamasului.

„Declaraţia nu reuşeşte să concentreze presiunea asupra Hamas şi nu recunoaşte rolul şi responsabilitatea Hamas pentru această situaţie”, se arată în declaraţia Israelului.

Ulterior, ministrul israelian de Externe, Gideon Saar, a declarat că a discutat luni cu omologul său britanic, David Lammy, despre problemele regionale, inclusiv Gaza. El a dat vina pe Hamas „pentru suferinţa populaţiei şi continuarea războiului”.

Ambasadorul SUA în Israel, Mike Huckabee, a calificat declaraţia drept „dezgustătoare” şi a afirmat că învinovăţirea Israelului este „iraţională”, deoarece Hamas respinge orice propunere de încetare a războiului.

Israelul extinde războiul

Apelul celorlalte ţări occidentale a venit în momentul în care tancurile israeliene au pătruns luni, pentru prima dată, în districtele sudice şi estice ale oraşului Deir al-Balah din Gaza.

O mare parte din Gaza a fost transformată într-un pustiu în timpul celor peste 21 de luni de război care a început când militanţii conduşi de Hamas au atacat Israelul pe 7 octombrie 2023, ucigând 1.200 de persoane şi luând 251 de ostatici, potrivit datelor israeliene.

Campania Israelului în Gaza a ucis peste 59.000 de palestinieni, potrivit autorităţilor sanitare din Gaza, ultimele decese fiind raportate luni, când Israelul a început o nouă incursiune în centrul Gazei.

Fundaţia Umanitară din Gaza foloseşte companii private americane de securitate şi logistică pentru a transporta provizii în Gaza, ocolind în mare parte sistemul condus de ONU, despre care Israelul susţine că a permis militanţilor Hamas să jefuiască transporturile de ajutoare destinate civililor. Hamas neagă acuzaţia.

ONU a calificat modelul GHF ca fiind nesigur şi o încălcare a standardelor de imparţialitate umanitară, ceea ce GHF neagă.

Ţările care au semnat declaraţia au afirmat că Israelul refuză asistenţa umanitară esenţială şi i-au cerut să îşi respecte obligaţiile care îi revin în temeiul dreptului internaţional umanitar.

Acestea au îndemnat Israelul să ridice imediat restricţiile pentru a permite fluxul de ajutoare şi pentru a permite organizaţiilor umanitare şi Organizaţiei Naţiunilor Unite să funcţioneze în condiţii de siguranţă şi eficacitate.

Acestea au adăugat că sunt „pregătite să ia măsuri suplimentare pentru a sprijini o încetare imediată a focului şi o cale politică spre securitate şi pace” pentru israelieni şi palestinieni.

Separat, guvernul britanic a stabilit, de asemenea, un pachet de ajutor umanitar în valoare de 60 de milioane de lire sterline pentru Gaza.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor