Manole, după şedinţa PSD: La Cotroceni vom merge cu varianta rotativei / Ar putea prelua Grindeanu şefia Camerei Deputaţilor?

Purtătorul de cuvânt al PSD, Florin Manole, a declarat, marţi, la o conferinţă de presă susţinută la Vila Lac unde a avut loc Consiliul Politic Naţional, că varianta unei rotaţii guvernamentale cu PNL urmat de social-democraţi la guvernare este una foarte probabilă.
"La consultările de la Cotroceni vom merge cu această variantă a rotativei în care începe PNL şi continuă PSD. (...) Varianta unei rotaţii cu PNL urmat de PSD la guvernare este o variantă foarte probabilă. Numele (premierilor - n.r.) evident că vor fi decise în timpul consultărilor", a afirmat Florin Manole, citat de Agerpres.
Liderul PSD a precizat faptul că forma de consfinţire a unei înţelegeri e mai puţin importantă.
"Cel mai bun exemplu este că PSD şi PNL au reuşit să păstreze cuvântul dat în precedenta formulă guvernamentală, aşa că nu e forma problema principală", a adăugat Florin Manole.
Întrebat dacă preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, va deveni al treilea om în stat, adică preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Manole a replicat:
"Preşedintele PSD este întotdeauna un om important în statul român. În măsura în care, în urma negocierilor, vom păstra această poziţie, va exista şi o discuţie despre numele care să ocupe această poziţie sau păstrarea actualei persoane."