Manifestanţii bulgari resping planurile pentru o bază NATO în ţara lor
alte articole
Cetăţenii bulgari au organizat o demonstraţie pentru a condamna planurile guvernului de a permite înfiinţarea pe teritoriul bulgar a unei baze militare de comandă a NATO.
Manifestanţii s-au adunat duminică în faţa clădirii prezidenţiale din capitala bulgară Sofia şi ulterior au mărşăluit către clădirea Parlamentului, afişând bannere pe care erau scrise mesaje anti-UE şi anti-NATO.
Pe unul dintre bannere era scris următorul mesaj: “25 de ani de democraţie americană – jafuri, ruină, distrugerea statului.”
Manifestanţii au cerut de asemenea demisia preşedintelui bulgar Rosen Plevneliev.
Protestul a avut loc după ce secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a anunţat la începutul lunii că NATO va înfiinţa în scurt timp unităţi de comandă şi control în şase state europene, incluzând Bulgaria şi România.
Blocul militar vestic şi-a crescut în ultimul an prezenţa în estul Europei în mijlocul crizei din Ucraina. În plus, forţele NATO au desfăşurat în 2014 aproximativ 200 de exerciţii militare în această regiune, Stoltenberg promiţând că astfel de manevre vor continua.
De asemenea, Rusia a condamnat în mai multe rânduri exerciţiile NATO şi expansiunea militară a alianţei către graniţele sale.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.