Managerul Narcis Copcă le cere experţilor străini să renunţe să facă verificări la Spitalul Sfânta Maria

Şef peste un spital acreditat pentru transplant de plămâni în circumstanţe controversate, Narcis Copcă le transmite exerţilor străini chemaţi de ministerul Sănătăţii că nu sunt bine-veniţi să facă verificări în spital.
Ana Ion
03.12.2016

alte articole

Bolnavi în spital (Epoch Times România)
Ana Ion
03.12.2016

Managerul Spitalului „Sfânta Maria” din Bucureşti - unitate medicală a cărei acreditare pentru transplant de plămâni ridică semne de întrebare, potrivit ministrului Vlad Voiculescu - le-a transmis experţilor străini care ar urma să facă verificări împreună cu Corpul de control al Ministerului Sănătăţii să nu vină la unitatea sanitară în 8 decembrie, relatează news.ro.

„Nu sunteţi bineveniţi pe 8 şi 9 decembrie să faceţi o vizită oficială sau neoficială la Spitalul Sfânta Maria. Dacă nu veţi ţine cont de solicitarea noastră, vom considera această atitudine ca o lipsă de respect şi de dorinţă de colaborare onestă şi o interferenţă deliberată în politicile naţionale de sănătate”, le-a transmis Copcă specialiştilor străini.

În motivarea cererii sale, Narcis Copcă a susţinut că unitatea sanitară este deja acreditată. Mai mult, managerul a susţinut că în România sunt alegeri parlamentare, iar vizita specialiştilor de la Eurotransplant ar putea fi interpretată ca susţinere a unui partid. De asemenea, Copcă a transmis organizaţiei Eurotransplant şi că este citată într-un dosar penal, pentru că a luat plămâni fără a ţine cont de legislaţia din România, care obligă autorităţile să acorde cu prioritate românilor organe pentru transplant şi abia apoi altor state.

Reamintim că experţii străini şi corpul de control al Ministerului Sănătăţi ar trebui să meargă, în perioada 8-9 decembrie, la Spitalul „Sfânta Maria”, după ce primarul Capitalei şi-a dat acordul să se verifice dacă unitatea sanitară îndeplineşte condiţiile pentru transplant pulmonar. Managerul spitalului se opune însă acestui control.

Articolul integral poate fi citit aici.

Reamintim că, deşi a fost acreditat pentru transplant pulmonar, Spitalului „Sfânta Maria” din Capitală nu îndeplineşte, potrivit Ministerului Sănătăţii, criteriile necesare pentru a putea face în condiţii de siguranţă şi legalitate astfel de operaţii. Astfel, un raport al Inspecţiei Sanitare de Stat relevă că unitatea nu are laborator de analize, serviciile fiind externalizate, circuitele pentru transportul pacienţilor ce suportă astfel de operaţii nu sunt corespunzătoare, nu există staţie centrală de sterilizare, iar din structura spitalului lipseşte medicul infecţionist deşi numărul infecţiilor nosocomiale depistate şi raportate este cu 50% mai mare faţă de anul trecut.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor