Managerul transpartinic. Fostul director de la Malaxa, în relaţii excelente cu puternicii zilei

Posesor al unei genţi cu bani din care plătea în stânga şi-n dreapta, Florin Secureanu îşi obliga angajaţii să fraudeze, în folosul lui, banii spitalului. Asta în timp ce el se afişa cu politicieni
Epoch Times România
01.12.2016

alte articole

Justiţia (Shutterstock)
Epoch Times România
01.12.2016

Spitalul Malaxa a plătit din bani publici facturi pentru curentul electric consumat la un cămin de bătrâni deschis de fostul director al instituţiei, Florin Secureanu, în asociere cu o fundaţie a sa care se revendică a fi din Ordinul Cavalerilor de la Malta, spre revolta celor din Ordin, relatează tolo.ro

La inaugurarea căminului - pe 3 martie a.c. - au participat inclusiv Vasile Blaga şi Alina Gorghiu care declara acum pentru GSP că aceasta a fost singura sa interacţiune cu Secureanu şi că va da "imediat în judecată pe oricine spune că am altă legătură cu acest om”.

"Întrebat de un apropiat cum a reuşit să-i aducă pe cei doi politicieni, Florin Secureanu zîmbeşte.

Relaţia sa cu puternicii zilei a fost mereu una excelentă. A avut legături în PSD, PNL sau PC.

”Noi am văzut cu ochii noştri, în Malaxa, celebra lui geantă cu bani. Din care plătea”, spun surse din spital.

”Geanta de bani” era un obiect-cult printre angajaţii din spital care aveau acces în cabinetul şefului. ”Nu lăsa pe nimeni să o atingă”.", scrie sursa citată.

Tot angajaţii mai susţin că ”Sorin Oprescu a fost principalul susţinător al managerului Secureanu. Omul de taină al lui Oprescu, Solomon Wigler, a fost plantat în Consiliul de Administraţie de la Malaxa.

Angajaţii spitalului mai relateză că, după Colectiv, neregulile în spital au crescut. Cu alte cuvinte, odată ce bugetul spitalului a fost suplimentat, cheltuielile lui Secureanu au crescut şi ele exponenţial.

”Vreţi să spuneţi că banii pompaţi în spitale după Colectiv au alimentat corupţia?”.

”Da! La noi, la Malaxa, în mod sigur. Şi în alte spitale. La noi a fost însă bătaie de joc”.

E decembrie 2015 şi Florin Secureanu şi amicii lui se grăbesc, nu mai e timp să cheltuiască tot! Apar firme noi, nu mai contează ce scrie în obiectul lor de activitate, li se atribuie contracte.

Pe acest fond, n-a fost nici o problemă că Florin Secureanu să amenajeze bucătăria spitalului cu firma Mastergamer Interactiv SRL!

Mastergamer este o firmă ”de activităţi de jocuri de noroc şi pariuri”, potrivit propriei prezentări.

Pe baza facturii 17 din 23 decembrie 2015, Malaxa scoate din buzunar 45.900 de lei pentru ”rasteluri de depozitare”, scriu jurnaliştii de la Gazetă Sportului.

Articolul integral poate fi citit aici

Fostul director al Malaxa, Florin Secureanu, a fost numit pe vremea primarului Sorin Oprescu şi ar fi doctorand la Academia de Informaţii a SRI. Marţi, Secureanu a fost demis de primarul Capitalei, după ce Gazeta Sporturilor a dezvăluit că managerul obliga angajaţii să ţină o contabilitate dublă, înjurându-i şi ameninţându-i, şi că i-a cumpărat iubitei sale, alintată "Vrăbi", bijuterii în valoare de 9000 de euro în baza unor contracte încheiate cu o firmă pentru curăţarea instrumentarului de la Ginecologie. Tot Secureanu a decontat din banii spitalului inclusiv cheltuieli de înmormântare ale rudelor unor cunoştinţe din Primărie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor