Managementul Oltchim este pregătit să colaboreze cu investitorul privat
alte articole
Managementul Oltchim este pregătit să colaboreze cu investitorul privat, respectiv noul acţionar majoritar după finalizarea procesului de privatizare, apreciind în acelaşi timp apariţia anunţului pentru depunerea în luna septembrie 2012 a ofertelor finale, potrivit companiei.
"Managementul Oltchim informează orice potenţial ofertant că este pregătit şi deschis să colaboreze fără rezerve cu investitorul privat, respectiv noul acţionar majoritar după finalizarea procesului de privatizare, indiferent cine va fi acest investitor desemnat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri în urma procedurii de selecţie. Interesul managementului Oltchim este strict şi limitat de dorinţa de a se continua activitatea societăţii până la privatizare şi ulterior privatizării, astfel încât societatea să rămână un agent economic de prim rang în economia naţională şi să se asigure securitatea economică şi socială în judeţele Vâlcea şi Argeş", se arată într-un comunicat transmis luni de compania.
De asemenea, managementul Oltchim salută iniţiativa autorităţilor de a continua procesul de privatizare şi apariţia anunţului pentru depunerea în luna septembrie a a ofertelor finale pentru preluarea de către un investitor privat a pachetului de acţiuni deţinute de statul român la societate.
Managementul Oltchim va sprijini pe deplin orice potenţial ofertant, în limitele legii şi atribuţiilor sale, pentru a desfăşura analizele preliminare asupra societăţii, necesare elaborării ofertelor finale în procesul de privatizare, potrivit comunicatului.
Societatea are ca acţionar majoritar statul român, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (54,81%), iar PCC SE Duisburg Deu deţine 18,32% din acţiuni. Titlurile Oltchim sunt tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, la categoria I, sub simbolul OLT.
Guvernul şi-a asumat în acordul cu FMI privatizarea întregului pachet de acţiuni deţinute la Oltchim. La finele săptămânii trecut, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat, după întâlnirea cu FMI, că s-a negociat pentru data de 26 septembrie să fie lansată privatizarea pentru Oltchim, atunci când va avea loc boardul FMI.
Combinatul chimic Oltchim din Râmnicu Vâlcea a înregistrat în prinul trimestru din acest an o pierdere netă de 82,8 milioane lei, în creştere de 31 de ori faţă de nivelul din aceeaşi perioadă din 2011, de 2,65 milioane lei.
Totodată, Oltchim a obţinut în primele trei luni o cifră de afaceri netă de 254,48 milioane lei, în scădere cu 45% faţă de afacerile din acelaşi interval din 2011, care s-au ridicat la 464,69 milioane lei.
Oltchim din Râmnicu Vâlcea este cea mai importantă unitate din industria petrochimică din România, lider în Europa Centrală şi de Est la PVC, sodă caustică, polioli şi plastifianţi.