Uneperiştii afirmă că FMI e deschis iniţiativei taxării marilor averi
alte articole
Vicepreşedintele UNPR Valeriu Steriu a declarat după întâlnirea cu reprezentanţii FMI că Fondul este deschis faţă de iniţiativa Uniunii referitoare la taxarea marilor averi şi că proiectul va fi trimis spre lectură şi propuinero reprezentanţilor Fondului.
”Împreună cu colegii, cu dna preşedinte Maria Barna – preşedinta Comisiei Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor şi cu dl vicepreşedinte al Senatului, Laurenţiu Chirvăsuţă şi de asemenea, cu colegul dl deputat Răzvan Ţurea, am avut o discuţie foarte utilă împreună cu reprezentanţii FMI şi cei ai CE, din care au rezultat câteva elemente foarte importante pentru perioada următoare”, a spus Steriu după întâlnirea cu reprezentanţii FMI.
Steriu a mai precizat că UNPR ”este alături de partenerii din USL, din PSD cu care avem de sătămâna trecută şi un acord politic” şi ”susţin în continuare toate elementele din scrisoarea de angajament cu FMI privind ceea ce înseamnă reformele structurale, perspectiva acordării următoarelor tranşe, şi ceea ce se va întâmpla începând cu anul 2013 în perspectiva unui nou acord cu FMI”.
Acesta a mai preciat că ”nu au discutat despre un nou acord” ci doar despre ”elementele pe care astăzi România le are din vechile discuţii purtate în ultimii doi ani” şi a explicat că progresiştii sprijină ”partea de privatizare pentru întreprinderile din economie care aduc pierderi”.
”Din punct de vedere al proiectelor pe care UNPR-ul le susţine, am repornit discuţia cu FMI şi am găsit o deschidere foarte bună pentru taxarea marilor averi. Din acest punct de vedere, vom trimite o copie a proiectului care a fost în iunie discutat în Parlament în dorinţa de a-l îmbunătăţi împreună cu experţii şi cu expertiza pe care FMI o are, considerând că aceasta poate fi o soluţie pentru următorii ani, de a genera venituri astfel încât proiecte sociale importante ale României să poată continua”, a mai spus vicepreşedintele UNPR.
De asemenea, progresistul a mai explicat că în discuţiile purtatea cu reprezentanţii FMI s-a luat în calcul ”proiectele pentru piaţa muncii”, menţionând că ”este o apreciere importantă pe care FMI o face vis-a-vis de noua deschidere a actualului Guvern privind angajarea tinerilor”.
Un alt punct al întâlnirii cu reprezentanţii FMI a fost legat de ”cel cu privire la TVA-ul la alimente” despre care ”se încearcă toate simulările posibile pentru ca acest proiect să poate fi luat în considerare în 2013” şi ”este foarte important să arate şi ceea ce înseamnă în prognozele bugetare viitoare, contribuţia dintr-un TVA scăzut pentru alimente”.
”Suntem foarte mulţumiţi de felul în care au decurs discuţiile şi de asemenea, considerăm că în perspectiva următoarelor săptămâni, vom aveam chiar şi o corespondenţă cu reprezentanţii Fondului, astfe încât să putem îmbunătăţi propunerea de proiecte pe care dorim să le facem începând cu luna septembrie în Parlamentul României”, a conchis progresistul.