Mamele care au relatat abuzuri în sistemul medical, ignorate de premierul Pavel Filip

Premierul Pavel Filip. (gov.md)
Maria Maevschi
01.02.2018

Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip nu a oferit nici până în prezent un răspuns celor 98 de mame care au relatat grave abuzuri, corupţie, incompetenţă şi rele tratamente în sistemul medical perinatal.

Deşi petiţionarele i-au cerut premierului Pavel Filip să intervină în decurs de 14 zile pentru a stopa abuzurile din sistemul medical la scară largă, şeful executivului nu a avut o reacţie publică. Între timp, alte peste 4 500 de persoane au semnat o petiţie prin care cer reforme în medicină, se arată într-un comunicat al activistei civice Anastasia Cucuruz, una dintre iniţiatoarele declaraţiei.

În declaraţia mamelor, înregistrată la Guvern pe 12 ianuarie 2018, premierului Filip i s-a cerut ca în cel mult 14 zile să iniţieze un control amplu al stării actuale a serviciului perinatal, privind atât nivelul de dotare cu tehnica necesară unei intervenţii calitative, cât şi din perspectiva nivelului de pregătire a cadrelor medicale. Odată ce până în prezent încă nu au primit nici un răspuns din partea prim-ministrului, mamele consideră că acesta le-a ignorat solicitarea cu desăvârşire.

Pentru a îmbunătăţi calitatea serviciilor medicale este nevoie să cunoaştem situaţia la zi, aceasta fiind chiar una dintre cerinţele adresate autorităţilor. Pe parcursul acestor două săptămâni am auzit foarte des acuzaţii la adresa femeilor semnatare, că nu raportează abuzurile imediat şi nu îşi apără drepturile. Cu regret, înţeleg de ce nu o fac: pentru că nu au încredere în instituţiile de justiţie şi conducere. Indiferenţa cu care au fost tratate, o dată în plus, demonstrează acest lucru”, a menţionat Alina Andronache, co-autoare a petiţiei depuse la Guvern.

Deşi în cadrul unei întrevederi cu Avocatul Poporului, mamelor semnatare li s-a promis că se va veni cu un mesaj public în susţinerea lor, însă conducerea Oficiului Avocatului Poporului a venit cu un răspuns formal.

Autorităţile greşesc când tratează subiectul superficial, mizând pe faptul că subiectul va fi absorbit de multe altele, aruncate pe arena publică pentru a ne distrage atenţia. Semnatarele declaraţiei şi alte sute de femei care şi-au povestit public experienţele traumatizante au înţeles în primul rând că tăcerea e cea care a crescut caracatiţa abuzurilor. O femeie care conştientizează asta - nu va mai fi niciodată la fel”, susţine Anastasia Cucuruz.

Potrivit grupului de iniţiativă, Centrul Naţional Anticorupţie şi Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale au venit totuşi cu un răspuns complex şi urmare a declaraţiei şi-au asumat angajamente de luptă cu abuzurile din sistemul medical.

La 12 ianuarie 2018 la Guvern a fost depusă o declaraţie semnată de un grup format din 98 de mame. Documentul se referă la calitatea deplorabilă a serviciilor acordate în Republica Moldova în domeniul medicinei perinatale. Semnatarele au relatat situaţii revoltătoare din spatele pereţilor maternităţilor şi le-au cerut autorităţilor să ia măsuri ferme şi urgente pentru a remedia situaţia. Iniţiativa a fost susţinută de peste 30 de organizaţii neguvernamentale naţionale şi internaţionale.

Amintim că la începutul lunii ianuarie, pe reţelele de socializare a apărut o relatare anonimă care ulterior a devenit virală, în care o femeie descrie calvarul prin care ar fi trecut când a născut prematur în toaleta Institutului Mamei şi Copilului din Chişinău.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor