Maia Sandu: Ştirile false, arma principală a lui Dodon. El e obişnuit să-şi mintă alegătorii, doar aşa le poate obţine sprijinul
alte articole
În contextul în care zilele trecute, liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, s-a adresat cetăţenilor Republicii Moldova cu mesajul să revină acasă, mesaj transmis, de fapt, şi de prim-ministrul Ion Chicu, în presa afiliată preşedintelui Igor Dodon şi PSRM au apărut ştiri cu titlul „Maia Sandu cheamă moldovenii din Italia să se spele pe mâini şi să revină acasă”.
Potrivit preşedintei PAS, aceasta nu este decât o altă ştire falsă, din şirul celor multe care vor mai urma, făcând referire la faptul că această campania electorală abia urmează să înceapă.
Moderatoarea emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, care o avea invitată pe Maia Sandu, a ţinut să puncteze că i s-a părut ciudat faptul că această aşa-zisă ştire are acelaşi titlu şi material, ulterior fiind preluată de un număr mare de site-uri dubioase, dintre care unele l-au servit în trecut pe fostul lider democrat Vlad Plahotniuc, iar acum se află cumva în proximitatea Partidului Socialiştilor.
„Nu duc evidenţa cine şi ce site de fakenews finanţează. Cel mai probabil toate aceste site-uri, după ce a plecat Plahotniuc au rămas fără finanţator, şi toţi au sărit în barca socialiştilor. Eu cred că în mare parte aceste surse de fakenews sunt finanţate de PSRM. Nu exclud că şi PD o fi având contribuţia sa, dar probabil mult mai mică decât cele produse şi distribuite de PSRM”, a declarat Maia Sandu.
Totodată, politiciana a ţinut să puncteze că odată cu finalizarea erei Plahotniuc în Moldova, perioadă în care foarte multă lume a fost urmărită şi interceptată, când s-au băgat în viaţa oamenilor pentru a descoperi anumite lucruri, pentru a-i şantaja sau a le crea anumite riscuri, ea personal a „făcut un demers la Procuratură şi am primit un răspuns de doi bani pe care nu-l cred. În continuare eu cred că noi nu avem instituţii ale statului care să ne gaanteze siguranţa”.
Deşi recunoaşte că nu deţine probe în acest sens, Sandu a mărturisit că şi sub actuala conducere a statului este urmărită.
„Bineînţeles. Cred că sunt urmărită cu atenţie ce fac, unde merg, ce spun pentru că am nişte oponenţi politici laşi care ştiu să joace doar prin mijloace murdare. Îmi este greu să aduc probe, dar din discuţiile avute cu alte persoane, am această certitudine. Suntem în an electoral şi arma principală a lui Igor Dodon sunt ştirile false. El e obişnuit să-şi mintă alegătorii, doar aşa poate să le obţină sprijinul”, a comentat Maia Sandu.