Maia Sandu, de Ziua Europei: Vrem să fim o ţară puternică şi independentă, în rândul ţărilor civilizate. Să fim mândri de Moldova!

Maia Sandu, de Ziua Europei 2024 (Captură ecran)
Maria Maevschi
09.05.2024

Ziua de 9 mai este o zi cu semnificaţie dublă pentru Moldova şi pentru întreaga lume, a declarat preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la inaugurarea orăşelului european din Piaţa Marii Adunări Naţionale din centrul Chişinăului. Pe 8 mai 1945 a fost anunţată victoria asupra nazismului şi s-a pus capăt unui război ce a adus multă moarte, iar 9 mai 1945 a fost prima zi de pace în Europa, pace pe care am crezut-o veşnică, a adăugat şefa statului.

„Ziua Victoriei asupra nazismului şi Ziua Europei nu sunt contradictorii, dimpotrivă, Ziua Europei este o continuitate a victoriei forţelor aliate, care a făcut posibilă pacea. Ziua Victoriei înseamnă Ziua Păcii pe continentul european.

Al Doilea Război Mondial a luat 60 de milioane de vieţi din toate ţările lumii. Moldova a fost prinsă şi ea în acest câmp de luptă şi a trăit ororile şi cruzimea războiului din plin. Oricât ar încerca unii politicieni să ne dezbine, să ne împartă în ʻcâştigătoriʼ şi ʻînvinşiʼ, să ne spună că suntem diferiţi, noi ştim că rănile războiului sunt aceleaşi pentru toată Moldova”, a subliniat Maia Sandu de pe scena amenajată în centrul capitalei.

Peste 260 de mii de moldoveni au luptat împotriva Germaniei naziste, dintre care aproximativ 56 de mii de oameni nu s-au mai întors acasă din război şi asta reprezintă durerea Moldovei, a punctat lidera de la Chişinău în discursul ei, adăugând că nimeni dintre cei care a văzut şi a trăit războiul din tranşee nu poate vorbi despre el în mod triumfalist. Tocmai din acest motiv, memoria celor ucişi nu este motiv de petrecere, ci lecţie de întipărit în suflet.

„Mai ales că azi, din nou, în Europa a izbucnit războiul. Şi nu ne mai putem bucura de garanţia păcii, aşa cum am făcut 7 decenii. Războiul început de Rusia în Ucraina este o jignire faţă de cei care şi-au dat viaţa pentru pacea dintre popoarele Europei. Când e vorba de război şi pace, alegerea este limpede. Să-ţi aperi familia, patria şi pacea.

Să facem tot ce ne stă în puteri, fiecare dintre noi, politicieni şi cetăţeni deopotrivă, pentru ca în casa noastră să fie bună înţelegere şi pace. Victoria din cel de-al Doilea Război Mondial şi pacea care i-a urmat au fost obţinute doar datorită a doua lucruri esenţiale: efortul unit al statelor aliate de a se opune răului şi rezistenţa naţională din fiecare ţară”, a subliniat preşedinta Sandu.

Totodată, a adăugat şefa statului, ziua de 9 mai marchează şi pasul care a dus la cea mai importantă renaştere a continentului european - Crearea Uniunii Europene – ceea ce a garantat şi garantează pacea între ţările sale.

Îndemnându-şi cetăţenii să păstreze vie amintirea eroilor care au murit pe front şi „să muncim împreună pentru pace”, Maia Sandu a punctat că „pacea e prioritatea noastră, Moldova alege Uniunea Europeană”.

„Aderarea la UE pune Republica Moldova pe un făgaş de dezvoltare care va oferi cetăţenilor noştri un viitor paşnic şi sigur, acasă. Iar Moldova Europeană înseamnă o Moldova cu prieteni puternici, de încredere, alături de care putem fi în siguranţă. Acum, depinde de noi să facem din Moldova un stat european până în anul 2030.

Nimeni nu ne poate opri din drum dacă vom păşi hotărât, împreună, pentru Moldova. În octombrie, moldovenii vor decide prin vot asupra viitorului ţării la referendumul privind aderarea Moldovei la UE. Să ne construim împreună viitorul. Să nu lăsăm pe alţii să ne decidă soarta în locul nostru. Şi să arătăm lumii întregi cât de puternici suntem împreună”, i-a îndemnat preşedinta Maia Sandu pe moldoveni.

De asemenea, şefa statului a punctat că îşi doreşte ca moldovenii plecaţi peste hotare să revină acasă, iar dacă aleg să rămână unde sunt, ar fi minunat să poată călători fără graniţe, fără limitări, fără preţuri mari la bilete, fără vămi între state.

„Vrem să fim o ţară puternică şi independentă, în rândul ţărilor civilizate. Şi să fim mândri de Moldova! Ţările europene apreciază obiceiurile noastre, satele noastre frumoase, bucătăria şi vinul fără pereche, gustul fructelor şi legumelor moldoveneşti, ei ne respectă omenia şi demnitatea. Tot ce iubim la neamul nostru şi legat de Moldova va fi şi mai puternic în familia europeană. La mulţi ani, Uniunea Europeană! La mulţi ani, Moldova Europeană!”, a conchis preşedinta Sandu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor