Mahmoud Abbas cere Autorităţii Palestiniene să rupă relaţiile cu SUA
alte articole
Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a cerut consilierilor săi să rupă toate legăturile cu SUA din cauza deciziei preşedintelui Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului.
Potrivit unor rapoarte de ştiri în presa israeliană, Abbas consideră că Trump este o “cauză pierdută”. Un raport a susţinut că preşedintele palestinian nu doar că închide uşa implicării SUA în viitorul proces de pace, dar “aruncă şi cheia”.
Totuşi, un alt raport a sugerat că SUA caută o altă persoană din cadrul Autorităţii Palestiniene cu care “să poată lucra” pentru a continua negocierile de pace din Orientul Mijlociu, sugerând că s-ar putea ca sentimentele lui Abbas să nu fie susţinute universal în Ramallah. De asemenea, un alt raport a precizat că Abbas se joacă pur şi simplu cu politica, ştiind că declaraţiile sale dure sunt bine primite de “stradă” – un sondaj recent în rândul palestinienilor a descoperit că 8 din 9 persoane susţin ruperea legăturilor cu Washingtonul.
În acelaşi timp, Abbas refuză să se întâlnească atât cu vicepreşedintele Mike Pence când acesta va călători în Orientul Mijlociu, cât şi cu negociatorul pentru pace din partea SUA, Jason Greenblatt. În plus, liderul palestinian a cerut personalului său să rupă toate legăturile cu personalul consular american. Departamentul de Stat al SUA susţine că acordă Autorităţii Palestiniene o “perioadă de relaxare” înainte să încerce să reia negocierile pentru pace.
Câştigătorul acestor tensiuni pare să fie premierul israelian Benjamin Netanyahu, care a obţinut recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului – un lucru pe care l-a urmărit de mult timp –, care probabil nu se va confrunta cu nicio presiune pentru a face noi concesii palestinienilor în viitorul apropiat.