Macron: Franţa şi Germania trebuie să avanseze în reformele UE şi unitatea europeană
alte articole
În cursul unei vizite în Berlin, preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut ca Germania şi Franţa să depună mai multe eforturi, ca aliaţi, pentru a face faţă numeroaselor provocări la adresa Europei, potrivit RFE/RL.
Macron a făcut apel de mult timp pentru formarea unei zone euro mai integrate, cerând forţelor pro-UE să adopte măsuri politice de contracarare a partidelor anti-imigraţie şi naţionaliste, a căror popularitate şi influenţă sunt în creştere în blocul european.
Într-un discurs susţinut în camera inferioară a Parlamentului din Berlin, Macron a precizat că răspunderea cade pe umerii Franţei şi Germaniei pentru a desfăşura aceste acţiuni.
“Va trebui să cooperăm şi să ne unim în procesul decizional, în politicile de afaceri externe, imigraţie şi dezvoltare, să creştem bugetele şi chiar resursele fiscale, să construim o strategie de apărare comună”, a declarat liderul francez în Bundestag.
Am transformat cuplul franco-german în inima Europei Unite, la care s-au alăturat treptat alţi parteneri, care în trecut au fost aliaţii sau adversarii noştri”, a susţinut Macron.
“Franţa a fost mereu de partea Germaniei”, a adăugat liderul progresist francez, explicând în discursul său că “noua responsabilitate franco-germană este de a construi o Europă, modernă, eficientă, suverană şi democrată”, care urmăreşte să “reglementeze comerţul onest, să protejeze mediul şi să furnizeze un bun echilibru între libertatea individuală şi solidaritatea colectivă”.
“Trebuie să avem o apărare comună, să transformăm moneda euro într-o monedă internaţională ce dispune de un buget şi să creăm un birou european pentru azil”, a mai afirmat Macron.
La o conferinţă de presă comună, cancelarul german Angela Merkel a subliniat importanţa prieteniei dintre Berlin şi Paris într-un moment în care Europa “se află la răscruce de drumuri”.
În Germania, 18 noiembrie este o zi naţională de comemorare şi manifestare a solidarităţii cu persoanele şi familiile care i-au pierdut pe cei apropiaţi în Primul Război Mondial şi de comemorare a tuturor victimelor războiului.
Recent, Macron a intrat într-un conflict cu omologul său american Donald Trump după ce a făcut apel la crearea unei armate europene pentru ca UE să se apere împotriva unor ţări precum China şi Rusia, dar chiar şi a Statelor Unite.
Trump l-a criticat dur pe Macron pentru că a catalogat Statele Unite ca fiind un pericol la adresa Europei chiar şi după ce a avut loc o întâlnire între cei doi lideri la Paris înaintea ceremoniilor ocazionate de cea de-a 100-a aniversare a sfârşitului Primului Război Mondial, când disputa părea să se fi stins.
Totuşi, ulterior, răspunzând unui atac indirect al lui Macron la adresa sa, Trump a susţinut pe Twitter: “Macron sugerează construirea propriei sale armate pentru a proteja Europa împotriva Statelor Unite, a Chinei şi Rusiei. Dar a fost vorba de Germania în cele două războaie mondiale. Cum a vazut acest lucru Franţa? Ei au început să înveţe germana în Paris înainte să apară SUA. Plătiţi pentru NATO sau nu plătiţi!”.
De asemenea, săptămâna trecută, Macron a numit naţionalismul drept “trădare”, după ce Trump a anunţat în luna octombrie că el este un “naţionalist” şi nu un “globalist”.