Macovei, despre iniţiativa lui Dragnea: Un alt atac al PSD după modelul „marţea neagră”
alte articole
Europarlamentarul PDL Monica Macovei a criticat în termeni duri iniţiativa preşedintelui executiv al PSD, Liviu Dragnea, de a da o ordonanţă ce va permite aleşilor locali ca, într-un termen de 15 zile, să decidă apartenenţa lor politică fără să îşi mai piardă mandatul, după cum prevede legislaţia aflată în vigoare.
„Dragnea a început să racoleze aleşi locali pentru PSD şi vrea să schimbe legea care îi stă în cale. Vrea să legalizeze o ilegalitate: migraţia politică în rândul aleşilor locali. Este un alt atac al PSD la funcţionarea statului de drept, după modelul „marţea neagră”, pentru ca PSD încearcă să acapareze puterea şi să controleze întreaga ţară”, scrie sâmbătă, pe blogul personal, Monica Macovei.
Vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a declarat sâmbătă, la Bistriţa, că ordonanţa respectivă ar putea fi adoptată până la sfârşitul acestei luni, argumentând că foarte mulţi aleşi locali activează pentru alte partide şi nu pot schimba tabăra pentru că îşi pierd mandatul.
„Îi întreb pe liderii PSD: Are legătură iniţiativa lui Dragnea cu faptul că tot mai mulţi primari din ţară se plâng de presiunile şi şantajul la care sunt supuşi, trezindu-se peste noapte cu proiectele europene blocate chiar de instituţii aflate în subordinea ministrului Dragnea? Deblocarea finanţării proiectelor europene de către ministerul lui Dragnea se rezolvă cu înscrierea primarilor din alte partide în PSD?”, întreabă Macovei.
Fostul ministru al Justiţiei susţine că pentru a-şi atinge scopul, putere locală şi bani, PSD aruncă la coş votul românilor. „De parcă România este moşia PSD, pe care inculpatul Dragnea, trimis în judecată pentru că a furat voturi la referendum, o conduce după bunul plac şi vrea să o lase moştenire partidului”, a concluzionat Macovei.