Lupta împotriva Statului Islamic: Internetul şi moscheile, sub o intensă supraveghere în Iordania
alte articole
Iordania, aflată în prima linie a războiului împotriva grupului Statul Islamic (SI), şi-a intensificat măsurile pentru a da de urma simpatizanţilor ideologiei jihadiste, supraveghind îndeaproape reţelele de socializare şi predicile în moscheile din regat, scrie joi într-un comentariu AFP.
Această mobilizare a crescut de când Ammanul a decis, în septembrie, să participe alături de Statele Unite ale Americii (SUA) la loviturile aeriene împotriva grupurilor extremiste din Irak şi Siria, două ţări vecine cu regatul haşemit. În acea vreme, unii au avertizat că autorităţile îşi asumă riscuri pentru securitatea internă.
Regatul, pe teritoriul căruia se află peste 600.000 de refugiaţi sirieni, şi-a întărit de atunci controalele la frontierele sale cu Siria. Au fost arestaţi zeci de membri ai curentului salafist pentru că au încercat să se alăture jihadiştilor angajaţi împotriva regimului lui Bashar al-Assad sau pentru că au utilizat internetul în scop de propagandă.
Cel puţin 130 de simpatizanţi ai SI, în principal salafişti, sunt deţinuţi de securitatea iordaniană, potrivit estimărilor avocatului grupărilor islamiste, Moussa Abd Ellat.
''Doar 50 dintre ei au fost aduşi până în prezent în faţa Curţii Siguranţei statului '', a declarat el pentru AFP, precizând că ei sunt judecaţi pentru ''utilizarea internetului pentru a difuza ideologia unui grup terorist, judecată ce are loc în conformitate cu legea privind terorismul aplicată în regat''.
În paralel, autorităţile iordaniene au întărit supravegherea predicilor în moschei, unde orice persoană care critică coaliţia antijihadistă devine suspectă.
Autorităţile iordaniene au interzis unui număr de 25 de reprezentanţi religioşi să predice după ce-au fost acuzaţi că au făcut apologia ideologiei jihadiste, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului pentru Afaceri Islamice, Ahmed Ezzat.
Frontul acţiunii islamice, considerat drept paravan politic pentru Fraţii Musulmani iordanieni, a denunţat o astfel de politică ce riscă, în opinia sa, să fie contraproductivă şi să facă propagandă jihadismului interzicându-le unora să predice.
Responsabili din domeniul securităţii iordaniene evaluează la 1.300 numărul salafiştilor care au aderat la mişcările jihadiste, dintre care peste 200 ar fi pierit în lupte. Curentul salafist jihadist iordanian ar avea în general 4.000 de membri.
Majoritatea dintre ei au aderat la Frontul Al-Nosra, ramura siriană a Al-Qaeda, dar sute dintre ei s-au răzgândit şi s-au raliat grupului Statul Islamic după începerea loviturilor aeriene ale coaliţiei internaţionale.
În octombrie, ONU califica drept ''fără precedent'' afluxul de jihadişti străini în Siria şi Irak, încurajaţi de aceste raiduri.
SUA au lansat un apel în octombrie aliaţilor lor, inclusiv Iordaniei, să facă mai mult pentru a lupta împotriva SI pe internet şi a contracara propaganda jihadistă pe reţelele de socializare. Washingtonul estima atunci că ameninţarea jihadistă necesită un demers global şi coordonat la nivel internaţional, regional şi local, combinând ''acţiunea militară, aplicarea legii, informaţiile şi mijloacele economice şi diplomatice''.
''Îi supraveghem activ pe islamişti şi actele lor sunt inventariate'', a indicat un responsabil al securităţii iordaniene sub acoperirea anonimatului. ''Supraveghem îndeosebi activităţile lor pe internet, utilizat de SI pentru recrutarea de combatanţi'', a precizat el.
Dar militanţii pentru drepturile omului avertizează în legătură riscurile unui astfel de control reprezentat pentru libertatea de expresie.
''Mai multe persoane arestate şi suspectate de propagandă pe internet în favoarea SI nu au făcut decât să-şi exprime un punct de vedere. Ele nu au nici o legătură cu Statul Islamic'', a declarat avocatul Abd Ellat, evocând ceea ce el a numit ''o escaladare politică''.
Avocatul citează îndeosebi arestarea, la sfârşitul lunii octombrie, a unuia dintre principalii ideologi ai jihadismului, Issam Barqawi, alias Abou Mohammed al-Maqdessi, care fusese eliberat în iunie. Justiţia îi reproşează că ''propagă'' ideile grupului Al-Nosra.